Anchetă pentru verificarea condițiilor în care Romgaz și Petrom furnizează gaze naturale

de Cuget Liber Miercuri, 06 Martie 2019 160
Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă pentru verificarea condițiilor în care Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz și OMV Petrom livrează gaze naturale către centralele proprii de producere a energiei electrice, informează instituția, printr-un comunicat de presă. 

"În cadrul anchetei demarate în luna februarie, Consiliul Concurenței va colabora cu ANRE pentru a analiza dacă centralele de producere a energiei electrice din structura celor doi producători de gaze naturale au beneficiat de condiții diferite comparativ cu cele în care SNGN Romgaz SA și OMV Petrom SA furnizează gaze naturale către alți consumatori din România", se menționează în comunicat. 

Cantitățile de gaze naturale produse anual de Romgaz și OMV Petrom, împreună, reprezintă peste 94% din totalul producției interne de gaze naturale. 

Cei doi producători au structuri integrate, incluzând și unități de producere a energiei electrice care utilizează drept combustibil gazele naturale.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei