Cursuri gratuite în domeniul digitalizării, oferite de Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM-uri Constanța

de Simona ANGHEL Luni, 28 Noiembrie 2022 559
Incontestabil, în domeniul tehnologiei informației, lucrurile evoluează extrem de rapid și-atunci, ca indivizi, mai ales dacă suntem angajați într-un sector tangent, avem nevoie să fim la curent cu tot ceea ce este nou. Motiv pentru care Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM-uri Constanța, în colaborare cu UNIC SPORTS IOANIDA Turism si DRD Pro Cons și-a propus să vină în întâmpinarea nevoilor angajatorilor și angajaților din IMM-uri cu o serie de cursuri gratuite și certificate, cu tot ceea ce este nou în domeniul digitalizării.
Joi, 24 noiembrie, Patronatul National al Femeilor de Afaceri din IMMuri (PNFAIMM) în parteneriat cu Centrul de Instruire Unic Sports (Unic Sports SRL) a lansat proiectul cu titlul „DESK Digitalization, efficiency, support, knowledge”, cod MySMIS 142525, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa Prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toți. La eveniment au luat parte o serie de reprezentanți de IMM-uri constănțene, dar și Alin Crișan, reprezentantul UNIC SPORTS SRL, și Ciprian Drumașu, reprezentantul DRD Pro Cons.

„Ne dorim să venim în întâmpinarea solicitărilor angajatorilor”
Proiectul DESK urmărește pregătirea profesională de calitate a capitalului uman din întreprinderile românești contemporane și adaptarea acestora și a organizațiilor în care își desfășoară activitatea la domeniile competitive definite prin SNC și SNCDI, precum și introducerea conceptului „Lifelong learning” la nivel de organizație, prin programe specifice de planificare a formării profesionale și actualizare permanentă a cunoștințelor angajaților.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea nivelului de cunoștințe, competențe, aptitudini în cadrul întreprinderilor din regiunile mai puțin dezvoltate care-și desfășoară activitatea principală sau secundară într-unul din sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI sau care intenționează să-și adapteze activitatea principală sau secundară la cel puțin unul dintre aceste sectoare economice sau unul dintre domeniile de specializare inteligentă, prin derularea unei campanii de conștientizare a angajatorilor cu privire la importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă, prin furnizarea de servicii de formare profesională în domeniul competențelor digitale (IT) pentru 310 angajați, precum și prin acordarea de sprijin acestor întreprinderi pentru elaborarea și introducerea unor programe de învățare la locul de muncă.
La ora actuală, Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM-uri Constanța are în implementare cinci proiecte similare, la nivel național, cu obiective comune și rezultate similare, constând în cursuri de formare profesională gratuite și acreditate.
„Ne-am propus să facem aceste cursuri, în ideea de a răspunde unor cerințe ale angajatorului și angajatului, în care să îmbinăm, până la urmă, nevoile celor doi, de perfecționare, de validare a informațiilor pe care le primesc. Vom vedea, de-a lungul celor 12 luni pe care le avem la dispoziție, cum reușim să lăsăm mai multă valoare adăugată în urma noastră”, a fost mesajul transmis de Elena Coandă, președintele PNFAIMM.

Digitalizarea și creșterea nivelului de calificare a personalului

Proiectul DESK (Digitalization, efficiency, support, knowledge) lansat joi, 24 noiembrie, se adaugă celuilalt - UPDATE WORKERS – ambele adresînd-se angajaților interesați să-și ridice permanent nivelul de calificare și este finanțat de la Uniunea Europeană cu un milion de lei, durata lui fiind până pe 31 decembrie 2023 și fac parte din programul operațional Capital uman, în sensul dezvoltării personalului angajat în România în domeniul digitalizării, un pas uriaș spre progresul civilizației.
„Ne dorim ca Uniunea Europeană să nu cheltuie banii aceștia în zadar, iar noi să avem o rată de participare și de empatie bună, în perspectiva unui rezultat pozitiv în economie. DESK se adresează angajaților din 40 de județe, cu excepția Bucureștiului, clasificat ca zonă dezvoltată, și 32 de întreprinderi, în vederea creșterii calificării, a nivelului de trai, a nivelului de industrializare, a nivelului de digitalizare, pentru 310 angajați”, a declarat pentru „Cuget Liber” Iuliana Constantin, manager de proiect.
Cursurile vor fi de două categorii: cursuri de calificare și cele de specializare sau perfecționare. Mai precis, cursurile vor oferi competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere; OIVPD – operator introducere validare prelucrare date. Organizatorii dau garanții că dacă vor mai exista solicitări din partea angajatorilor pentru a-și perfecționa salariații în domeniul IT se vor căuta soluții pentru a veni în sprijinul lor.
Așadar, Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM-uri Constanța invită întreprinderile mici și mijlocii să se adreseze acestei organizații pentru a-și perfecționa personalul în domeniul digitalizării, așa încât aceștia să înțeleagă mai bine termenii din această sferă, dar și a competitivității firmelor din care aceștia fac parte.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei