De teama sancțiunilor Litoralul a învățat să bată bonuri fiscale

de Ion TIȚA-CĂLIN Joi, 18 August 2011 430
Cu Cristian Radu, comisarul șef al Gărzii Financiare - secția Constanța, n-am mai vorbit de câteva săptămâni, de la reorganizarea instituției. De altfel, este greu să-l prinzi liber pentru câteva minute. Acum, în plin sezon estival, structura pe care o conduce este sufocată de prea multe probleme. Cu un număr mai mic de oameni trebuie să lupte pe numeroasele fronturi ale evaziunii fiscale și să finalizeze și dosarele preluate de la comisarii scoși din sistem.
Campania momentului poartă numele de cod "Acțiunea litoral", relatează Cristian Radu. Cincisprezece echipe sunt angrenate în ea, iar fiecare cuprinde doi comisari.
Misiunea lor este să descopere și să sancționeze mica evaziune fiscală. Metoda este cât se poate de simplă: observă dacă agenții economici au case de marcat fiscale și dacă le folosesc. Pe fruntea celor ce nu au asemenea dotări sau nu le utilizează stă scris: "EVAZIONIST".
"De la declanșarea acțiunii și până acum se constată că au rămas foarte puțini comercianți care nu s-au dotat cu case de marcat. Problema e că nu toți le utilizează. Însă, față de anii trecuți există un progres și în această direcție. Foarte mulți dintre comercianții de pe plajă eliberează bonuri fiscale. Au văzut că sanc-țiunile sunt mari, de la 8.000 de lei în sus. Cea mai grea este măsura complementară: suspendarea activității pe trei luni de zile. Foarte mulți administratori recunosc că nu mai este ce a fost odată și, în plus, nu vor să ajungă la mâna angajaților nemulțumiți, care îi reclamă dacă sunt certați sau dați afară. De aceea, preferă să plătească impozitele, să intre în normalitate. Iar cei ce sunt sancționați ajung la concluzia că dacă plăteau taxele, ieșeau mult mai ieftin. Pe de o parte, au fost furați de lucrători, împotriva cărora le-a fost teamă să ia măsuri, mai ales că unii dintre ei nu erau angajați cu forme legale. Pe de altă parte, au primit sancțiuni de 8.000 - 10.000 lei, o dată, de două ori sau de trei ori într-o vară" - relatează comisarul șef.
De la jumătatea lunii iulie și până în prezent, în cadrul acestei acțiuni, au fost aplicate amenzi contravenționale în sumă totală de 2.045.500 lei, a fost suspendată activitatea a 79 puncte de lucru și au fost confiscate bunuri în valoare totală de 31.000 lei. Printre punctele de lucru a căror activitate a fost suspendată se numără cluburi, restaurante, magazine, dar și unități de închiriere a șezlongurilor.
Munca la negru este și ea în colimatorul comisarilor. "Pe litoral, sunt foarte puține persoane care lucrează fără să fie angajate. În schimb, munca la gri există. De când munca la negru este sancționată ca infracțiune, patronii preferă să încheie contracte de muncă" - afirmă comisarul șef.
Este în plină desfășurare și "Acțiunea recolta agricolă". În acest an, aceasta se duce pe un alt teren. Până acum, ținta evaziunii fiscale era TVA. Producătorul intra în circuitul evaziunii fiscale alături de intermediari și exportatori. Rețelele infracționale urmăreau rambursarea ilegală a TVA.
"Pentru că taxarea inversă a eliminat posibilitatea fraudării TVA, ținta a devenit impozitul pe profit. Constatăm că încă se mai vinde marfă la negru, că nu a dispărut năravul. Din cele constatate de noi rezultă că nu s-a prea vândut recolta acestui an. Producătorii sunt în expectativă. Așteaptă creșterea prețului" - afirmă comisarul șef.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei