Duminică, 07 Iunie 2026

Ministerul de Finanțe promite că România va respecta ținta de deficit de sub 3%

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 01 Martie 2017 122 1 min citire
Ministerul de Finanțe promite că România va respecta ținta de deficit de sub 3%
Ministerul Finanțelor Publice a dat publicității un comunicat de presă în care se arată că scrisoarea comisarilor europeni Valdis Dombrovskis și Pierre Moscovici i-a fost transmisă în contextul publicării de către Comisia Europeană (C.E.) a rapoartelor privind situația economică și socială din statele membre. Analiza Comisiei face parte din procedura Semestrului European și include o evaluare a dezechilibrelor care există încă în unele state membre. Conform acestor rapoarte, Comisia Europeană a constatat dezechilibre economice în 12 state membre UE, situația acestora urmând a fi în continuare monitorizată, în timp ce României i s-a transmis doar o scrisoare formală, fără a fi identificate dezechilibre economice.
Prin scrisoarea transmisă, Comisia Europeană se arată preocupată de o eventuală depășire a țintei de deficit pentru anul 2017. Conform bugetului de stat aprobat de Parlamentul României, Guvernul și-a asumat un deficit bugetar sub 3%, cu respectarea criteriilor de la Maastricht. Diferența dintre cele două abordări este rezultatul aplicării unor metodologii diferite de estimare.
Scrisoarea Comisiei Europene reprezintă o procedură formală în cadrul unui dialog instituțional constructiv, este un exercițiu de transparență pe care îl apreciem ca fiind parte din demersul normal de comunicare către un stat membru în situația în care prognoza C.E. indică anumite riscuri.
Deși în acest moment avem opinii diferite privind prognoza economică pentru anul 2017, Guvernul României s-a angajat să implementeze un Program de guvernare menit sa aducă dezvoltare sustenabilă, investiții în infrastructură și creare de noi locuri de muncă, cu respectarea unei ținte de deficit de sub 3% din PIB.
Taguri
Articolul anterior Incendiu la încărcarea unei nave, în Port Arthur
Articolul următor O navă a eșuat cu repetiție

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei