Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Paradisurile fiscale vor fi trecute pe "lista neagră"

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 10 Decembrie 2012 220 1 min citire
Paradisurile fiscale vor fi trecute pe "lista neagră"
Comisia Europeană va combate frauda fiscală printr-un plan de acțiune care să ajute statele membre. O primă recomandare din acest plan vizează paradisurile fiscale. Statele membre sunt încurajate să le identifice, utilizând criterii comune, și să le plaseze pe "liste negre" naționale. Sunt prezentate și măsuri detaliate destinate să convingă aceste țări din afara UE să aplice standardele de guvernanță ale UE. A doua recomandare se referă la planificarea fiscală agresivă. Ea sugerează modalități de a aborda aspecte tehnice și lacune juridice pe care unele întreprinderi le exploatează pentru a evita plata impozitelor la un nivel just. Statele membre sunt încurajate să își revizuiască convențiile privind evitarea dublei impozitări, pentru a evita ca ele să determine absența totală a obligațiilor fiscale.
Statele membre li se cere să adopte și o regulă generală comună antiabuz, în temeiul căreia ele ar putea să ignore orice înțelegere artificială realizată în vederea comiterii evaziunii fiscale și să stabilească, în schimb, impozite pe baza activității economice propriu-zise.
Alte inițiative includ un Cod al contribuabililor, un număr de identificare fiscală la nivelul UE, o revizuire a dispozițiilor antiabuz din directivele UE relevante, precum și ghiduri comune de urmărire a fluxurilor financiare.
Se recomandă, de asemenea, extinderea sferei de cuprindere a codului de conduită prin includerea de regimuri fiscale speciale pentru persoanele fizice foarte bogate.
Anual, în UE, se pierd, prin evaziune și fraudă fiscală, aproximativ o mie de miliarde de euro.
Taguri
Articolul anterior Porturile vor prelua de la nave substanțele care epuizează stratul de ozon
Articolul următor Județul Constanța ar putea deveni producător de oțel cu sprijinul Parlamentului Europei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei