Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Transporturi, aviaţie, investiţii. INFO economic

de Sorin MIHALACHE Miercuri, 24 Mai 2023 135 1 min citire
Transporturi, aviaţie, investiţii. INFO economic
l Târgul de Carieră Feroviară în România revine în format fizic după o pauză de patru ani şi va avea loc în perioada 7 - 9 iunie în Gara de Nord, informează l Carieră Feroviară în România - CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină. Astfel, evenimentul trece în „stare” hibrid şi, cu această ocazie, angajatorii şi candidaţii se vor afla faţă în faţă atât în mod direct, în zilele de 8 şi 9 iunie, în Gara de Nord, cât şi în online, în perioada 7 - 9 iunie, între orele 10.00 - 16.00.
l Compania TAROM participă, pentru al doilea an consecutiv, la provocarea zborului sustenabil organizată de alianţa SkyTeam, iar operatorul aerian ţinteşte să autodepăşească recordul stabilit anul trecut pentru cea mai eficientă cursă mediu-curier.
Cursa Bucureşti - Madrid - Otopeni, operată luni, 22 mai, cu o aeronavă Boeing 737-800, a fost dedicată protejării şi conservării Deltei Dunării şi a însemnat o economie la combustibil de aproximativ 800 de kg. În esenţă, economia de combustibil atrage după sine o reducere semnificativă a emisiilor de CO2, de peste 2,5 tone.
l Fondurile deschise de investiţii aveau active nete de 17,6 miliarde de lei la finalul primului trimestru, în scădere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar în creştere cu 0,9% faţă de trimestrul anterior, a declarat, în cadrul dezbaterii „Fondurile locale de acţiuni în contextul internaţional", eveniment organizat de Bursa de Valori Bucureşti, directorul executiv al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, Jan Pricop.
Taguri
Articolul anterior Răzvan Burleanu: "Lucrurile sunt clare în privinţa licenţierii CSA Steaua"
Articolul următor Ofițer constănțean, în statul major al operației U.E pentru asigurarea embargoului asupra armelor impus Libiei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Economie

Ultima oră

Titlurile zilei