Sâmbătă, 06 Iunie 2026

16 elevi ai Liceului cu program sportiv "Nicolae Rotaru" vor petrece, mâine, o zi în penitenciar

de Camelia MIU - MITRIC Luni, 26 Noiembrie 2012 230 2 min citire
Mâine va avea loc cea de-a doua activitate din cadrul programului "O zi în penitenciar", program dezvoltat în cadrul Proiectului POSDRU 15/6.2/S/1 Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenție prin o mai bună educare, informarea societății și îmbunătățirea activităților în penitenciar.
Implementat în perioada 2008 - 2011 de Administrația Națională a Penitenciarelor în parteneriat cu BDO Consulting Lda Lisabona și Direcția Generală a Serviciilor Penitenciare din Portugalia, Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, după cum precizează, într-un comunicat de presă, subcomisar Gabi Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarul de la Poarta Albă.
Realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Programul "O zi în penitenciar" se înscrie în seria activităților de prevenire a comportamentelor infracționale în rândul adolescenților, inițiate de Penitenciarul Poarta Albă: "Absent în școală  - prezent în penitenciar" și "Lecții de viață".
"Specialiștii în asistență psihosocială din penitenciar și din instituțiile de învățământ preuniversitar și-au propus să adapteze metodele pedagogice de lucru cu tinerii, prin implicarea activă-participativă a acestora în activități de prevenire a devianței comportamentale. Experimentarea unei zile petrecute în mediul carceral are ca scop determinarea asimilării de către participanți a unor cunoștine și informații despre consecințele adoptării comportamentelor antisociale, cu rol decisiv în luarea ulterioară a deciziilor de aderare la astfel de comportamente", mai spune subcomisar Gabi Botezan.
Pe parcursul zilei, 16 elevi ai Liceului cu program sportiv "Nicolae Rotaru", selecționați de psihologul școlar, vor fi incluși în activitățile specifice depunerii în penitenciar (amprentare, fotografiere, percheziționare, deschidere dosar, examen medical sumar, evaluare educațională, psihologică și de asistență socială, instruire cu privire la regulile de conduită penitenciară) și vor realiza activități educative în comun cu tinerii și minorii privați de libertate din penitenciar, mai precizează reprezentanții Penitenciarului de la Poarta Albă.
Taguri
Articolul anterior Doi oameni, în stare gravă, într-o canalizare de pe bulevardul Aurel Vlaicu
Articolul următor Manuela Mitrea, impresionată de discuțiile cu militarii în rezervă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei