La 23 februarie 1926 a fost înființat Serviciul Hidrografic Maritim, cu sediul în clădirea Școlii Navale din Constanța (în prezent clădirea adăpostind Muzeul Marinei Române), având ca atribuții "să se ocupe cu studiile, sondajele și ridicările relative la fluviu și mare, preocuparea, păstrarea și asigurarea navelor cu hărțile și instrumentele necesare navigației și ridicărilor hidrografice, controlul cronometrelor, executarea semnalului de oră în portul Constanța, date meteorologice, aerologice și oceanografice". În perioada 1926-1940, Serviciul Hidrografic Maritim a efectuat numeroase acțiuni specifice, dintre care mai importante au fost: executarea de măsurători hidrografice la gurile Dunării, executarea de prospecțiuni pentru extinderea portului Constanța, editarea hărților de navigație la scara 1:50.000 în zona de litoral românesc.
Între 1945 – 1955 Serviciului Hidrografic Maritim a participat la reamenajarea pentru navigație a căilor fluviale și a litoralului și a editat peste 20 de hărți noi de navigație, la diferite scări, pentru zona de vest a Mării Negre. La 11 noiembrie 1955, Serviciul Hidrografic Maritim a fost reorganizat în Direcția Hidrografică Maritimă (DHM).
În perioada 1955 - 1990, Direcția Hidrografică Maritimă a executat acțiuni de o mare diversitate în folosul navelor românești militare și civile, pentru asigurarea de navigație în zona de responsabilitate a României, dintre care mai importante au fost: construirea și punerea în funcțiune a farurilor Constanța (1960) și Sf. Gheorghe (1968), editarea "Cărții Pilot a Mării Negre" și a avizelor pentru navigatori.
După anul 1990, instituția a fost reorganizată, s-a mutat în sediul actual și a realizat, printre altele: editarea a 37 de hărți de navigație naționale, editarea "Cărții farurilor, semnalelor de ceață și radiofarurilor din Marea Neagră și Marea Marmara" și a "Tablelor Nautice". În 2002, DHM a realizat prima Hartă Electronică de Navigație (ENC) din România.
