Fostul șef al Secției 9 Poliție Rurală a fost condamnat în primă instanță la 5 ani și 6 luni de închisoare cu executare într-un dosar care vizează protejarea intereselor unor oameni de afaceri implicați în exploatarea materialului lemnos.
- Publicitate -
Potrivit deciziei pronunțate de Tribunal, fostul polițist a fost găsit vinovat de luare de mită, participație improprie la abuz în serviciu și influențarea declarațiilor. În schimb, acesta a fost achitat pentru mărturie mincinoasă, iar pentru infracțiunea de compromitere a intereselor justiției procesul penal a încetat ca urmare a intervenirii prescripției.
Instanța a dispus și confiscarea sumei de 2.000 de lei, reprezentând contravaloarea materialului lemnos pe care inculpatul l-ar fi primit drept mită.
În același dosar, un pădurar a fost condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare cu executare pentru dare de mită.
Ancheta face parte dintr-un dosar mai amplu instrumentat de procurorii anticorupție, care vizează mai mulți polițiști și oameni de afaceri din zona exploatărilor forestiere. Printre persoanele cercetate s-a aflat și un fost șef al inspectoratului județean de poliție, acuzat de abuz în serviciu.
Hotărârea Tribunalului nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, conform știripesurse.ro.