Joi, 25 Iunie 2026

Oficial MAE. Moscova a decis închiderea Consulatului României din Sankt Petersburg

de Antonia IVAN Joi, 25 Iunie 2026 63 < 1 min citire
Oficial MAE. Moscova a decis închiderea Consulatului României din Sankt Petersburg
Rusia a anunțat măsuri diplomatice de răspuns împotriva României după decizia autorităților de la București de a expulza consulul general rus de la Constanța și de a închide consulatul Federației Ruse din oraș.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis că ambasadorul României la Moscova a fost convocat la Ministerul rus de Externe, unde i-a fost comunicată decizia de declarare persona non grata a gerantului interimar al Consulatului General al României din Sankt Petersburg.
Totodată, partea rusă a anunțat retragerea acordului pentru funcționarea Consulatului General al României din Sankt Petersburg.
Potrivit MAE, măsurile adoptate de Moscova reprezintă o reacție la deciziile luate de România la finalul lunii mai, după prăbușirea unei drone rusești în Galați, incident soldat cu răniți și pagube materiale. Atunci, autoritățile române au decis expulzarea consulului general al Federației Ruse de la Constanța și închiderea consulatului rus.
Ministerul de Externe a precizat că reacția autorităților ruse era una anticipată, conform știripesurse.ro.
Taguri
Articolul anterior Bianca Mei-Roșu s-a întors acasă. Campioana europeană a adus marele trofeu la malul mării
Articolul următor Fost șef de poliție condamnat la închisoare după ce a protejat afaceri ilegale cu lemn

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei