Uniunea Europeană și-a actualizat legislația care le permite cetățenilor europeni rezidenți în alt stat membru decât cel de origine - așa-numiții cetățeni mobili - să voteze și să candideze la alegerile locale din țara de reședință, a transmis Comisia Europeană.
- Publicitate -
Statele membre sunt obligate prin noua directivă să ofere în timp util informații clare despre alegeri, procedurile electorale și drepturile alegătorilor și candidaților. Informațiile trebuie furnizate într-o limbă înțeleasă pe scară largă în țara respectivă - cel puțin o altă limbă oficială în UE care să fie cea mai studiată limbă străină din Uniune sau o limbă cunoscută de o mare parte din locuitori.
Totodată, actul normativ simplifică procesul de înregistrare pentru alegători și candidați și le garantează cetățenilor mobili accesul la aceleași modalități de vot ca și cetățenilor țării respective.