Joi, 25 Iunie 2026

Reuniți la Berlin, liderii europeni au lăudat activitatea lui Keir Starmer

de Sorin MIHALACHE Joi, 25 Iunie 2026 13 1 min citire
Reuniți la Berlin, liderii europeni au lăudat activitatea lui Keir Starmer
Liderii principalelor țări europene, reuniți la Berlin pentru a pregăti următorul summit NATO, au salutat activitatea premierului britanic Keir Starmer, prezent la eveniment după ce și-a anunțat demisia și vizibil emoționat, informează agenția AFP.
Împins spre ieșire de propriul său grup laburist, Keir Starmer a avut maxilarul încleștat în timpul conferinței de presă comune de la cancelarie.
Tu ai contribuit mult la un NATO foarte puternic și la o Europă unită", a declarat cancelarul german Friedrich Merz, salutând spiritul de echipă al liderului britanic.
Ales în vara anului 2024, „Starmer a făcut foarte mult în ultimii doi ani pentru a consolida rolul Regatului Unit în Europa și în cadrul NATO", a adăugat președintele francez Emmanuel Macron, lăudând demnitatea, integritatea și curajul lui Starmer.
Datorită muncii tale, am putut uita de Brexit pentru o clipă", a spus, la rândul său, premierul polonez Donald Tusk, în timp ce șefa cabinetului italian, Giorgia Meloni, a subliniat excelenta cooperare dintre țările lor, precum și dintre Londra și Europa.
A fost un privilegiu pentru mine să lucrez cu voi la aceste probleme cu adevărat importante. Sunt mândru de munca pe care am depus-o în ultimii doi ani pentru a ne reconstrui relația cu aliații noștri din Europa și din întreaga lume și mândru că Marea Britanie apără din nou decența, respectul și statul de drept", le-a răspuns Starmer.
Taguri
Articolul anterior Qatarul anticipează că producția de GNL va reveni la normal în câteva săptămâni
Articolul următor Trump spune că va participa la summitul NATO din Turcia din respect pentru Erdogan

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei