Semnal de alarmă! Jeleuri și țigări electronice cu etnobotanice, la vânzare pe Internet

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 16 Mai 2023 2290
De peste un deceniu, etnobotanicele sunt „pe val” printre consumatorii de droguri din țara noastră. Sunt accesibile ca preț și pot fi găsite la un click distanță, pe magazinele online. Cristian Marius Oprișan, expert în domeniul luptei antidrog, fostul șef al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, atrage atenția că substanțele cunoscute de populație sub denumirea generică de „etnobotanice” au revenit în forță în mediul online, fiind la îndemâna oricărui adolescent.

„Deși în ultimele zile discutăm despre noua inițiativă legislativă de dezincriminare a posesiei de canabis în vederea consumului, alături de mai vechile inițiative legislative cu privire la înăsprirea pedepselor în referire la traficul de droguri și cu privire la consumul de canabis în scop medicinal prin înființarea Agenției Canabisului iată că în toată această perioadă continuă să se comercializează în magazine dar și în mediul on-line produse ce conțin noi substanțe psihoactive (NSP)/etnobotanice (jeleuri și țigări electronice)”, a subliniat Marius Cristian Oprișan. De menționat că, după ce s-a retras din fruntea CPECA Constanța, fostul polițist continuă lupta împotriva consumului de droguri din cadrul societății civile, activând în cadrul unui centru din Constanța, în cadrul căruia primesc sprijin persoanele care vor să renunțe la dependențe.
„Este vorba despre o substanță denumită hexahidrocannabinol (HHC), care este monitorizată îndeaproape de Observatorul European Pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT). Sintetizat din canabidiol (CBD) extras din plantele de canabis cu conținut scăzut de THC, este primul canabinoid semi-sintetic (SSC) raportat în Uniunea Europeană. Deși a fost descris pentru prima dată în literatura științifică în 1940, HHC a fost identificat inițial în Europa în mai 2022. A fost monitorizat ca o nouă substanță psihoactivă (NSP)/etnobotanică de către Sistemul de avertizare timpurie (EWS) al UE din octombrie 2022. În prezent se cunosc relativ puține lucruri despre efectele și riscurile consumului de HHC.
Observatorul European Pentru Droguri și Toxicomanie chiar precizează faptul că începând cu luna octombrie 2022 au fost efectuate 50 de confiscări de produse ce conțin HHC (70 kg și aproximativ 100 de litri de material) capturile cele mai mari fiind efectuate în Italia, Polonia și Germania”, a mai explicat fostul polițist.

Tot mai mulți adolescenți cu atacuri de panică și anxietate
Deși nu se cunosc încă pe deplin efectele acestor etnobotanice, specialiștii atrag atenția că „tot mai mulți adolescenți prezintă simptome de anxietate și atacuri de panică în urma consumului de produse ce conțin HHC (jeleuri) în special la diferite petreceri”.
Totodată, Marius Cristian Oprișan a atras atenția că autoritățile trebuie să efectueze verificări la magazinele online, pe linia Legii 194/2011, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.
„Mi-am amintit faptul că și în perioada anilor 2008-2011 pe plicurile ce conțineau substanțele etnobotanice era scris mare „Nu este destinat consumului”. Același lucru îl regăsim scris și în descrierea produselor ce conțin HHC”, a mai adăugat specialistul. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei