Sentință FINALĂ! Dan Voiculescu, condamnat DEFINITIV la 10 ani de închisoare!

de Cuget Liber Vineri, 08 August 2014 1014
La capătul a aproape șase ani de judecată, ziua de azi, 8 august, marchează punctul final în procesul ce vizează privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare. În urmă cu puțin timp, Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu EXECUTARE. Verdictul a fost dat în ședință publică.

Anchetatorii susțin că DAN VOICULESCU și-a utilizat poziția de lider de partid pentru a cumpăra pachetul majoritar de acțiuni al Institutului de Cercetări Alimentare la un preț mult mai mic decât cel de piață. 3,6 hectare de teren și un hectar de construcții în Băneasa au fost cumpărate de omul de afaceri la un preț de 75 de ori mai mic decât cel real, susțin procurorii. Prejudiciul este de 60 de milioane de euro.
Voiculescu a primit pedeapsa maximă prevăzută în noul Cod penal, legea mai favorabilă în cazul său.
Totodată, lui Voiculescu i se interzic mai multe drepturi, printre care dreptul de a fi ales, timp de cinci ani.
Corneliu Popa, fost director general și președinte al Consiliului de Administrație al Agenției Domeniilor Statului, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
În același dosar, a fost condamnat la 6 ani de închisoare Jean-Cătălin Sandu, administrator al S.C. Benefica S.A. București (firmă din grupul Grivco) în perioada 01.01.2002 — 28.01.2005, director al Direcției Juridice din cadrul ADS în perioada octombrie 2001—mai 2005, membru AGA al S.C. I.C.A. SA București în perioada noiembrie 2003, secretar executiv al PC și vicepreședinte al AVAS.
Gheorghe Mencinicopschi, fost director general și membru al AGA și, ulterior, al CA la ICA București, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel București la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul privind privatizarea ICA.
Sorin Pantiș, fost director general executiv Grivco SA București, a primit 7 ani de închisoare.
Vlad-Nicolae Săvulescu, fost director al Direcției Privatizare — Concesionare a ADS, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel București la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
Flavius-Adrian Pop, fost membru al CA al ICA, a primit 5 ani de închisoare.
Gheorghe Sin, fost membru AGA a ICA București, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare, aceeași pedeapsă primind și Constantin Baciu, fost reprezentant al Ministerului Agriculturii în Adunarea Generală a Acționarilor a ICA.
Foștii cenzori la ICA inculpați în dosar, Alexandru Petre, Grigore Marinescu și Vica Ene, au primit pedepse de câte 3 ani de închisoare cu suspendare.

Taguri

Comentează știrea

14 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
un constantean nemultumit
8 august 2014
banc

in inchisoare stau prof menci si voiculescu. auzi menci, daca iese ponta presedinte ne-am scos

Vodcariu
8 august 2014
Flota

Flota ti-am ciordit-o eu

Răspuns la: Esti dus cu duhul baiete
Adăugat de : Pentru Adi pres, 8 august 2014
Ei nici chiar asa, dar Basescu care a furat flota, peste 300 vapoare, ce sentinta merita ?...iti spun eu, judecat si condamnat la Targoviste...
io
12 august 2014
totdeplacere

Normal ca exista justitie, normal ca trebuie respectata, dar deasemenea poate fi comentata de oricine chiar si de mine si de tine daca nu ne place fiind libertate la exprimare ! Diferenta este ca justitia care exista la noi in tara, daca esti cat de cat LUCID, observi ca este doar intr-o directie si doar pe temei politic, asa cum am spus si in postarea anterioara ... acolo unde intradevar ne doare si unde intradevar se fura in prezent nu se face NIMIC !! deci justitia = cam CANCI ! ca ce se face acum nu ajuta e doar pentru media si pt naivi ca noi sa avem subiecte de discutie,

Ray Ban sunglasses sale
1 octombrie 2014
Ray Ban sunglasses sale

[url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]Michael Kors UK[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/producttags.html]http://www.salomonukonline.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]Nike Air Max 90,Nike Air Max 1[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]Toms shoes[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]http://www.cheapnikeairmax2014.us/[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors purses[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop shoes[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]Nike Air Jordan[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]http://www.runshoessale.org.uk/[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90 UK[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon UK[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/producttags.html]http://www.cheapnikeairmax2014.us/producttags.html[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet UK[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]http://www.tomsshoes-outletonline.com/[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Air Max sale[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/producttags.html]http://www.cheaprunshoes.org.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet york[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/producttags.html]http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban sunglasses[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]Lebron shoes[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]cheap Nike Air Max 90[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]cheap Lebron shoes[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]cheap Ray Ban sunglasses[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]http://www.fitflopsonlinesale.com/[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Air Max[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Roshe Run[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]Lebron James shoes[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]Toms shoes outlet[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]http://www.rboutletsale-us.com/[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]http://www.kobe-lebronshoes.com/[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet UK[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop Sandals[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]Lebrons shoes[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]http://www.cheaprunshoes.org.uk/[/url] [url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]Michael Kors bags[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]cheap Nike Air Max 2014[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre UK[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Lebron James shoes[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]Nike Air Max 90 sale[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Kobe Bryant shoes[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/]http://www.airmax90sale-uk.co.uk/[/url] [url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Air Jordan shoes[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]cheap Nike Air Max[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]cheap Nike Free Run[/url] [url=http://www.michaelkorsbagsukonline.co.uk/]Michael Kors bags UK[/url] [url=http://www.kobe-lebronshoes.com/]Kevin Durant shoes[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban sunglasses sale[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/]http://www.lebron-jamesshoes.us/[/url] [url=http://www.airmax90sale-uk.co.uk/producttags.html]http://www.airmax90sale-uk.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/]Mulberry outlet online[/url] [url=http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/producttags.html]http://www.mulberryoutletyork2014.co.uk/producttags.html[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre solo hd[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]http://www.salomonukonline.co.uk/[/url] [url=http://www.salomonukonline.co.uk/]Salomon running shoes[/url] [url=http://www.karenmillensoutletuk.co.uk/]Karen Millen outlet online[/url] [url=http://www.cheaprunshoes.org.uk/]cheap Nike Blazers[/url] [url=http://www.lebron-jamesshoes.us/producttags.html]http://www.lebron-jamesshoes.us/producttags.html[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]Beats By Dre studio[/url] [url=http://www.cheapnikeairmax2014.us/]Nike Air Max 2014[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors outlet[/url] [url=http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/]http://www.beatsbydreonlineuk.org.uk/[/url] [url=http://www.fitflopsonlinesale.com/]Fitflop sale[/url] [url=http://www.tomsshoes-outletonline.com/]Toms outlet[/url] [url=http://www.michaelkorshandbagsoutlet2014.co.uk/]Michael Kors handbags[/url] [url=http://www.runshoessale.org.uk/]Nike Free Run[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban outlet[/url] [url=http://www.rboutletsale-us.com/]Ray Ban[/url] Ray Ban sunglasses sale http://www.rboutletsale-us.com/

14 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei