SUA transportă arme în Afganistan, prin baza din Kogălniceanu

de Cuget Liber Sâmbătă, 30 Iulie 2011 906
Avioane de marfă americane transportă, de mai bine de trei luni, arme și provizii către unitățile armatei americane din Afganistan prin intermediul bazei de la Kogălniceanu. Astfel, oficialii militari americani evaluează rolul pe care l-ar putea juca baza de la Mihail Kogălniceanu în restul războiului din Afganistan."Zona din România beneficiază de transport rutier, aerian și maritim, fapt ce denotă că este foarte favorabilă", a declarat locotenentul, colonelul Greg Derner, ofițer la sediul Comandamentului SUA din Stuttgart, Germania.Pentru Statele Unite, obținerea de echipamente în și respectiv din Afganistan poate fi considerată de mult timp o problemă. Tranzitul prin Pakistan s-a dovedit a fi riscant, multe convoaie intrând sub incidența atacurilor talibanilor din zonele de-a lungul frontierei. Tulburările politice în Kargazstan au perturbat zborurile SUA pentru un timp, iar Rusia are restricții asupra transporturilor de pe teritoriul său. Deși baza din România nu elimină toate provocările transportului de echipamente și provizii în Afganistan, pornirea misiunilor din România facilitează o parte din presiunile existente, susține Derner.Începând cu luna mai, o subunitate a forțelor aeriene militare operează la baza de la Mihail Kogălniceanu, pentru a testa capacitatea sa în domeniul aerian. În prezent, aproximativ 70 de piloți americani se află în faza operațiunii, și anume transportul a o mie de tone de echipament către baza americană din orașul Grafenwohr.Într-o primă etapă a operațiunii, desfășurată la începutul verii, o altă escadrilă a transportat o tonă de echipament din România în și din Afganistan. Avantajele bazei din Portul Mării NegrePortul Marea Neagră face ca această bază să fie atât de atrăgătoare, potrivit site-ului oficial Stars and Stripes, deoarece acesta reprezintă o legătură-cheie care deschide accesul către alte rute de tranzit. Un alt avantaj este faptul că România, membru cu drepturi depline în NATO, ar permite transportul echipamentelor în ambele sensuri, spre deosebire de alte țări care nu permit ca traficul să curgă astfel.Chiar dacă va efectua mai multe operațiuni de tranzit din România, SUA nu va trimite un număr mare de trupe americane să execute misiunea. În schimb, în scenariu se prevede și implicarea prin muncă a cetățenilor români. Astfel, ar elibera efectivul american militar pentru îndeplinirea altor sarcini, oferind în același timp un impuls economiei locale, a mai declarat Derner.Paula SOLOMON
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei