Dumitru Caragheorghe se destăinuie. "Uitaţi de existenţa anumitor partide"

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 10 Martie 2023 2615
Dumitru Caragheorghe este un personaj al lumii politice care în toate şedinţele de Consiliu Local spune verde în faţă ce crede despre anumite proiecte cu care nu este de acord sau cele cu care rezonează. Liderul consilierilor USR Constanţa are, de cele mai multe ori, idei bune cu privire la administraţia oraşului de la malul mării şi face tot posibilul ca proiectele USR să fie adoptate în cadrul şedinţelor. Despre aceasta, dar şi despre altele, puteţi citi în rândurile care urmează.


-Domnule Caragheorghe, ce v-a făcut să intraţi în lumea aceasta a politicii?
-Politica este cea care conturează parametrii de dezvoltare ai unei societăți și, de aceea, orice individ, într-o măsură mai mică sau mai mare, trebuie să fie interesat de politică pentru că aceasta îl afectează în mod direct. La fel, sunt momente în care o persoană poate simți că poate face mai mult pentru comunitate, implicându-se în sensul obținerii puterii politice pentru a reuși să influențeze cu adevărat sensul acestei dezvoltări în linia voinței celor care votează. Așa a fost și cazul meu. M-a interesat permanent politica, internă și internațională, la nivel de informare și studiu de timp liber, mi-am făcut mereu datoria cetățenească de a merge la vot informat și, în plus, am fost suficient de activ civic în cadrul unor asociații non-guvernamentale (Oceanic, JCI Constanța) și am fost membru fondator al VERDE URBAN în primăvara 2016.
-Cum vedeţi dumneavoastră anumite disensiuni pe care le aveţi din când în când cu ceilalţi colegi din Consiliul Local?
-USR Constanța este un partid modern, european, reformator, liberal, cu o viziune destul de diferită asupra societății față de celelalte partide mari tradiționale cunoscute. Or, în Consiliul Local sunt reprezentanți ai PNL și PSD închistați în metehne ale trecutului, într-un conservatorism al unor obiceiuri pe care noua evoluție a societății le vrea cât mai degrabă uitate. Din păcate, interesele acestor partide, de cele mai multe ori, nu au nimic în comun cu interesele majorității celor care le acordă votul și de aici până la a exista disensiuni în cadrul ședințelor de Consiliu Local nu este decât o simplă formalitate.

-Mergeţi des pe teren? Ce vă spun oamenii atunci când vă întâlnesc?

-Împreună cu colegii, mergem destul de des prin cartiere, la întâlniri cu cetățenii pe subiecte punctuale, însă ne ducem și în vizite individuale pe la casele oamenilor. Nemulțumirea față de administrația publică este generalizată. Cele mai multe reproșuri aduse administrației sunt legate de lipsa infrastructurii civilizate în oraș cumulată cu șantierele prost organizate, cu lucrări ce se desfășoară haotic și cu viteza melcului, cu multe neconformități și deficiențe ce provin dintr-o lipsă de implicare în monitorizarea reală a evoluției acestor activități. De asemenea, lumea își pune întrebări pertinente cu privire la logica unor proiecte care, la finalizare, vor genera alte probleme. Exemple sunt foarte multe. Așa cum trama stradală a Peninsulei a fost reabilitată în faza întâi pe bani europeni, iar la final avem un rezultat ce lasă mult de dorit, la fel se va întâmpla și cu multe alte proiecte în derulare. Și mulți oameni înțeleg asta pentru că văd şi ei ce se întâmplă în jurul lor. Desigur, urmează ca nemulțumiri, mizeria, problema cu indivizii certați cu legea sau bunul simț, accesul la facilitățile de recreere, sportive, culturale, urbanismul haotic, câinii comunitari, sistemul de sănătate și învățământ și altele. Aș spune că singura calitate a orașului nostru sau singurul lucru pe care oamenii îl apreciază este că se află lângă mare și că are un potențial fantastic de dezvoltare, dar că nu există voință politică sau viziune în acest sens.


-USR este un partid care propune multe proiecte interesante şi importante pentru Constanţa. Credeţi că veţi reuşi să schimbaţi într-o oarecare măsură faţa oraşului?
-Punctual, am reușit să trecem câteva proiecte importante, cum ar fi Bugetarea Participativă, pe lângă o serie de alte proiecte, însă cele de mai mari dimensiuni, cum ar fi realizarea Promenadei de la Portul Tomis la Pescărie, pe care le-am introdus inclusiv în bugetele anilor 2022 și 2023, sunt blocate la nivelul aparatului administrativ al primarului Chiţac. Există suspiciuni că se dau chiar instrucțiuni ca acestea să nu se deruleze. Evident că noi ne vom lupta în continuare prin toate mijloacele legale pe care le avem la îndemână pentru a încerca să mișcăm lucrurile și sper ca la următoarele alegeri constănțenii să nu-și mai dea votul unor limitați fără capacitate de înțelegere a conceptului de dezvoltare sustenabilă și durabilă.
-Ce părere aveţi despre primarul Vergil Chiţac? Cum vedeţi anumite decizii luate de acesta şi de oamenii din PNL?
-Cred că funcția de primar nu i se potrivește absolut deloc domnului Vergil Chițac. De altfel, s-a căţărat pe această poziție prin minciuni cronice debitate în campania electorală. Prin minciună a reușit să capteze electorat nepartinic, care voia să scape de PSD şi Făgădău, și tot prin promisiuni electorale mincinoase a menținut o parte a votanţilor PNL. Așa s-a scris istoria alegerilor prin care domnul Chițac a ajuns primar, iar modul cum evoluează administrația publică locală se înscrie în același registru.

-Ce faceţi atunci când vă detaşaţi puţin de politică? Ce hobby-uri aveţi?
-Sunt angajat în sectorul privat și conduc un business. Cu excepția unei indemnizații lunare de 1.095 de lei pentru calitatea de consilier local sunt independent financiar de politică. Deci o mare parte a vieții mele sociale este dedicată locului de muncă din care mă susțin. Altfel, în timpul liber îmi place să călătoresc, sunt pasionat de istorie și geografie, ascult muzică, susțin trup și suflet echipa de fotbal Farul Constanța.
-La final, un gând şi, totodată, un mesaj pentru constănţenii care v-au votat, dar şi pentru cei care nu au făcut-o.
-Nimeni nu e perfect, dar USR Constanța nu trădează şi nu va trăda principiile pentru care se manifestă în politică. Ştiu că majoritatea celor care ne-au votat nu și-au pierdut încrederea în noi. Destul de mulți înțeleg foarte bine tabloul cu ape tulburi prin care navigăm și problemele cu care ne confruntăm. M-aș adresa acelor mulți constănțeni care au realizat că au fost păcăliți, chiar imediat după alegeri, ca data viitoare să fie mai atenți. De asemenea, le transmit tuturor ca la următoarele alegeri să uite de existența PNL, PSD sau a unor partide extremiste toxice, care deservesc doar interesele putiniste.

Taguri

Comentează știrea

Traian G.
9 martie 2023
Impresie Subiectiva

Pe sablon de interactiune pe diverse medii, aici e corectitudine si munca. Mai departe, fiecare cu propriile preferinte, optiuni, criterii. Sanatate !

Alte știri din sectiunea Interviu

Ultima oră

Titlurile zilei