Artele marţiale reprezintă o disciplină sportivă extrem de iubită în România şi în Constanţa, dar chiar şi aşa când se vorbeşte despre acest lucru, subiectul devine tabu. Unii spun că nu vor să îşi lase copiii să practice sporturi de contact pentru că sunt dure, alţii spun că sunt sacrificii mult prea mari, iar alţii aleg această cale şi sunt alături de micuţii lor. Antrenorul, managerul şi totodată promotorul Academiei Urban Legend din Constanţa, Mihai Isop ne explică mai multe despre ce înseamnă artele marţiale. Totul, în rândurile următoare.
- Publicitate -
- Domnule Mihai Isop, vreau să vă întreb pentru început cum aţi început dumneavoastră să iubiţi acest sport, să îl practicaţi şi apoi să antrenaţi? Un scurt istoric al dumneavoastră în această disciplină.
- Primul meu contact cu artele marţiale l-am avut undeva în luna decembrie a anului 1988. Eram doar un copil şi a fost cumva împotriva voinţei mele. Îmi aduc aminte că mă târa mama de mână pentru că eu locuiam în cartierul Tomis Nord şi trebuia să traversez aproape tot oraşul până la sala Portul. Începeam antrenamentul undeva în jurul orei 7:00 şi eu eram tot timpul la sală de la ora 6.00. Ulterior, prin anul 1997 am ajuns la sensei Iordănoaia la sală, practic atunci s-a făcut transferul. După care a început perioada mea de glorie. În anul 2000 m-am mutat la Bucureşti la antrenorul Florentin Marinescu, după care am revenit în Constanţa şi am ajuns sub îndrumarea antrenorului Nicu Mavrodin. Pe vremea aceea era cel mai în vogă antrenor de K1. Apoi a urmat o pauză după care am mers la clubul Ashihara, la Nicu Vasiliu, undeva prin anul 2010. Ulterior m-am antrenat şi cu regretatul Iulian Ursoi până în anul 2015, iar mai apoi mi-am găsit drumul meu separat. Am plecat la şcoală în Anglia unde am urmat cursuri de arbitraj. Cam din toată această poveste a plecat şi ideea de Urban Legend.
- Academia Urban Legend a luat deja amploare iar galele pe care le organizaţi prezintă un mare interes pentru iubitorii sportului. Cât de grea este munca din spatele acestui proiect?
- Academia Urban Legend face parte din tot proiectul cu care, aşa cum vă spuneam am venit din Anglia. Avem promoţia „mamă”, ca să îi spun aşa, care se numeşte Urban Legend. Închipuiţi-vă că există oameni care se pricep la grafică pentru afişe, oameni care se ocupă de online pentru promovare. Un fight-card ar trebui să aibă minim zece lupte, iar acest lucru înseamnă cel puţin 20 de sportivi cu 20 de antrenori. Vorbim apoi despre cazare, masă, lumini, sunet pentru gală. Toate acestea sunt posibile doar dacă menţii o relaţie permanentă cu sponsorii şi ele se fac cu mult timp înaintea evenimentului. Toată formula seamănă exact cu mecanismul unui ceas. Dacă o rotiţă se strică, totul merge anapoda. Este o muncă extrem de grea, însă între timp a intervenit rutina. La început a fost extrem de greu, iar la un moment dat au apărut fel şi fel de persoane din Constanţa care au crezut ele că se pricep mai bine, însă când au încercat şi-au dat seama că nu fac faţă. Urban Legend este o fundaţie foarte solidă şi fix aşa a apărut şi academia pe care o avem.
- Ce trebuie să ştie un copil atunci când alege să practice un sport de contact? Practic este pregătit de la zero. Cum reacţionează în mod normal un copil atunci când ia contact prima dată cu sala?
- Cel puţin până la vârsta de 14 ani nu este alegerea copilului să vină la sală. Nu cred că trebuie să folosim cuvinte prea mari. Nu ai cum să îi spui unui copil de şase ani, de exemplu, că trebuie să aibă onoare. El nici nu înţelege acest termen. Părintele trebuie să înţeleagă că atunci când copilul său intră într-o sală, el nu merge acolo să îl omoare cineva. Prima dată trebuie să aibă un contact cu un alt coleg, să înveţe tehnica. Într-o academie care se respectă găseşti grupă de începători. Mai există acel mit că atunci când intri într-o sală de arte marţiale, prima dată ţi se rupe nasul. Hai să fim serioşi! Eu am atâţia sportivi şi nu le-a rupt nimeni nasul.
- Se ştie despre sporturile de contact că sunt dure de cele mai multe ori. Dumneavoastră clădiţi, pe lângă sportivi, şi adevărate caractere care să fie exemple în viaţa cotidiană?
- Vreau să vă spun, în primul rând, că această disciplină nu minte. Dacă tu intri în ring şi vrei să adopţi fel şi fel de tertipuri, adversarul tău va reacţiona în consecinţă. Kick-Boxing-ul seamănă foarte mult cu un joc de şah. Atunci când adversarul tău face o mişcare, tu trebuie să te aperi sau să contraataci. Deşi pare un sport dur şi deşi sportivii sunt foarte bine lucraţi din punct de vedere fizic, vreau să vă spun că aceştia au şi foarte multă inteligenţă. Pot să vă dau exemplu chiar sportivii din echipa mea. Dacă la început aveau probleme de conduită, sau probleme la şcoală, acum s-au schimbat total. Când intru în sală şi îi văd, mor de dragul lor.
- Ultima gală Urban Legend, care a avut loc la Sala Sporturilor, a fost un real succes. Dumneavoastră cum vi s-a părut?
- Dacă vă aduceţi aminte, în acea gală am avut altfel de trăiri fiindcă în lupta principală, main-event-ul, cum îi spune, a luptat fiul meu, Riko. A fost un succes, la fel cum au fost ultimele 20 de evenimente pe care le-am avut. Eu am o vorbă şi spun că dacă ai aşteptări mari, poţi avea şi dezamăgiri mari. De câte ori văd sala plină eu sunt concentrat să iasă totul bine până la capăt, iar la final sunt mulţumit. O avem şi pe doamna de la PR, care trebuie să găsească fel de fel de probleme, scăpări şi să le rezolve.
- Este bine ştiut faptul că fiul dumneavoastră, Riko, a devenit deja un luptător consacrat. Ce sentimente vă încearcă atunci când îl vedeţi în ring?
- Riko a devenit, într-adevăr un luptător consacrat. Este şi el, ca şi Silviu Streinu, la un alt nivel. Când luptă el, eu încerc să par stăpân pe mine, degajat. Ultima sa luptă am urmărit-o alături de prietenul meu, Cristian Lascu. Eu nu îmi aduc aminte, dar mi-a povestit Lascu că am băut câte o sticlă de apă în fiecare repriză. Până la urmă sunt părinte şi emoţiile îşi spun cuvântul, mai ales când îl văd când intră hotărât în ring şi sigur pe el. Şi Riko a încasat lovituri în meciul acela, iar fiecare lovitură o simţeam până în adâncul sufletului.
- Recent aţi inaugurat o sală în municipiul Constanţa. Cât de grea a fost munca din spate? Cum aţi reuşit să faceţi acest lucru?
- La început m-am bazat pe bugetul meu şi banii s-au terminat la un moment dat. Însă am avut noroc de oameni care cred în mine şi în ideea mea. Ei m-au ajutat să construiesc această sală şi să o aduc exact în punctul în care am vrut eu.
- La final, un mesaj pentru toţi copiii care vor să înceapă o carieră în acest sport. Şi nu doar pentru ei, ci şi pentru părinţii lor.
- Lăsaţi telefoanele, tabletele şi veniţi la sală. Părinţii au un rol foarte important. Dacă părintele nu înţelege anumite lucruri, tu nu ai cum să îl educi la vârsta lui. Dacă părintele alege pentru copilul său ca acesta să facă mişcare şi să meargă la handbal, fotbal, rugby, înot, la orice sport, atunci este ok. Trebuie să redevenim încet, încet o societate normală. Nu mai avem modele în viaţă atât timp cât stăm pe Tik-Tok şi ne uităm la tot felul de prostii. Este păcat!
