Teatrul nu a fost o meserie pentru Anaid Tavitian, ci însăși viața: ”Scena constănțeană este o istorie vie”

Cine nu o cunoaște pe Anaid Tavitian? Reputat teatrolog și fost secretar literar al Teatrului de Stat Constanța, Anaid Tavitian a ieșit la pensie în anul 2017 după o carieră de peste 40 de ani dedicată scenei constănțene. Pentru ea, teatrul și scrisul nu reprezintă simple domenii de interes, ci însăși esența existenței. Vorbește și scrie cu pasiune despre scenă, artă, cultură și artiști, despre poveștile din culise și despre istoria nevăzută a spectacolelor. 

Interviul de față este prilejuit de dubla aniversare care marchează cultura constănțeană în anul 2026: 75 de ani de la înființarea Teatrului Dramatic și 70 de ani de la înființarea Teatrului de Păpuși, două instituții a căror istorie este indisolubil legată de numele Anaid Tavitian.

- Încep prin a vă mărturisi faptul că pentru mine cele două aniversări - 75 de ani de la înființarea Teatrului Dramatic și 70 de ani de la înființarea Teatrului de Păpuși - înseamnă o foarte mare emoție. Îmi amintesc de sărbătorirea semicentenarului Teatrului Dramatic, când am avut bucuria să avem alături de noi oameni de o aleasă alcătuire sufletească și profesională. De a căror viață artistică se leagă istoria teatrului constănțean, a teatrului românesc și nu numai, pentru că mulți dintre ei au avut o carieră care a depășit granițele României și ale orașului Constanța.

Deci au fost debuturi absolute, de care este bine să amintim întotdeauna cu bucurie, cu emoție și cu mândrie pentru noi, întrucât scena constănțeană este o istorie vie.

 

Gândiți-vă că aici a debutat Toma Caragiu, un nume care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Îmi povesteau seniorii teatrului că a stat aproape trei ani, ceea ce este destul de mult, o perioadă de stagiatură, după care a plecat la Teatrul din Ploiești, unde a fost director și actor, până să ajungă la Teatrul Bulandra din București.

 

De numele lui Toma Caragiu se leagă începuturile Teatrului Dramatic. Care a funcționat în sediul Teatrului „Căluțul de Mare” din Constanța. La ora venirii mele în teatru, îmi povesteau aceiași seniori, el dormea în cabine - cum se întâmpla atunci, pentru că în Constanța nu se construia atât de mult. Vorbim de anul 1951. El a plecat din Constanța în 1953 și a apucat să joace destul de mult. Spectacolul său de referință rămâne „O noapte furtunoasă”, în care îl juca pe Rică Venturiano.

Iar în rolul Vetei era o mare actriță de la București, Maria Voluntaru, care venise ca invitat în spectacol.

- Era Mania Antonova, care a făcut o carieră strălucită în teatrele private, particulare, care existau în perioada interbelică și care susțineau de fapt 90% din viața teatrală a României. Pentru că existau doar câteva teatre naționale, iar restul erau aceste companii private de teatru. Actori care au făcut atunci o mare carieră, continuată și după 1948-1949, când au început să se înființeze teatrele de stat, cum se numeau atunci. Mania Antonova era din Tulcea, jucase roluri memorabile în teatrul românesc, o actriță de o frumusețe tulburătoare, cu niște ochi de un albastru pregnant, puternic, un ten frumos, foarte inteligentă, foarte talentată. Deja avea o vârstă destul de înaintată la ora la care a venit la Constanța, și ăsta este un lucru interesant.

În teatrele care s-au înființat după 1948, mare parte dintre actori proveneau din cadrul acestor companii care s-au desființat și atunci ei au mers spre teatrele nou înființate. Mulți dintre ei au plecat la Teatrul Național din București, cum a fost, de exemplu, Grigore Vasiliu Birlic, un exemplu, apoi Ion Morțun.

- Nu, nu a avut niciodată. Exista o stagiune estivală în perioada interbelică, prilej cu care veneau și jucau toate aceste companii. Veneau și jucau în spații precum Cazinoul din Constanța, holurile unor hoteluri, Teatrul Fantasio, apoi la Teatrul Elpis. Deci veneau și jucau aceste companii cu foarte mari actori și care erau primiți de publicul constănțean cu mare bucurie.

După niște ani a venit, tot ca debut absolut, Ștefan Iordache. Foarte tânăr absolvent. Deja apăruse Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”. Și atunci trupa de la Constanța a primit mulți absolvenți ai IATC-ului. Pe lângă acele nume care făcuseră teatru în perioada interbelică.

Ștefan Iordache era deja o vedetă, pentru că jucase în „Străinul”. Deci era cunoscut, a stat o singură stagiune la Constanța și a jucat într-o piesă contemporană de actualitate din lumea sportului, care se numea „Nu avem centru înaintaș”.

- De când a ieșit la pensie, Anaid Tavitian a scos șase volume, care se adaugă monografiei „Thalia Exponto”: un volum care îl are ca autor al graficii pe Horațiu, actorul Horațiu Mălăele, colegul meu de facultate, o carte mai atipică – „Contemplări Hazlii”, apoi „Eugenia Tărășescu Jianu - scenograf”, au urmat „Aneta Forna-Christu, păpușarul cu suflet de copil” și „Agatha Nicolau, din dragoste”. Și ultimul, care a fost lansat acum doi ani, dedicat unei familii de artiști. Acestea au apărut după ce eu m-am pensionat. Dar cu totul sunt șapte cărți, șapte volume.

Iar acum am un gând, dar nu legat de teatrul din Constanța, ci de o actriță păpușar, n-am să-i dau, deocamdată, numele. Lăsați misterul așa! Ea a fost o vreme la Constanța. Era la un alt teatru din țară și văzând spectacolele Teatrului de Păpuși, cu prilejul festivalului nostru, și-a dorit foarte tare să vină la Constanța. A venit în 1988, când eu eram șef de secție, și a plecat în 1993-1994. Și ea își propune să scoatem un volum. Și un alt lucru la care mă gândesc, și sunt mulți care mă îndeamnă să o fac, dar nu știu de ce n-o fac, este o carte pur și simplu de amintiri.