Constănţenii Sorin Miron, Viorel Vihodiță și Ștefan Dorobanțu au reprezentat, de curând, România, la Campionatul European de Jiu-jitsu brazilian desfășurat la Roma. După o competiţie plină de adrenalină şi contactul cu alți concurenţi, extrem de bine pregătiţi, ei au revenit acasă victorioși, ținând cu mândrie, în mână, medalii de aur și de bronz. Despre ce este Jiu-jitsu brazilian, cui se adresează, cine îl poate practica, cum îl influențează pe practicant în viața de zi cu zi, cât de cunoscut este acest sport de contact și cât de greu a fost la Roma, am discutat cu unul dintre aceşti campioni, Viorel Vihodiţă, care, la acest moment, este atât antrenorul, cât și coordonatorul clubului constănțean de Jiu-jitsu brazilian.
-Pentru cei care nu știu, cine este Viorel Vihodiţă și ce înseamnă pentru el Jiu-jitsu brazilian?
-Eu sunt de profesie antrenor de fitness, kickboxing &jiujitsu, iar de peste 15 ani, fiecare zi a mea este ocupată cu antrenamentele atât personale, în care mă ocup de diferiți oameni (clienți), cât și de mine, atât pe plan fizic prin diferite antrenamente în sală de forță, cât și tehnice, în sala de lupte (kickboxing &jiujitsu). Alerg zilnic și îmi petrec ore în șir în sala de antrenamente.
-Ce reprezintă stilurile enumerate pentru tine?
-Jjiu jitsu, kickboxingul, la fel ca și antrenamentele de forță fac parte din viața și rutina mea zilnică. Sunt elementele care mă definesc ca om, formându-mi caracterul în toți acești ani, disciplinându-mă. Sporturile de luptă sunt, de regulă, sporturi individuale, în care singurul ajutor al tău ești tu. De tine contează totul, iar pentru asta trebuie să muncești mult, să faci sacrificii, să fii disciplinat, iar când nu mai poți, tot trebuie să lupți.
-La ce ne poate ajuta kickboxing-ul, în viața de zi cu zi?
-Practicanții acestui sport își pot dezvolta agilitatea, forța fizică, simțul echilibrului. Foarte multe persoane aleg kickboxing-ul, pentru că este un stil de sport și fitness, totodată, bazat pe o combinație de box și arte marțiale. În plus, în timpul mișcării, ajută la arderea caloriilor, îmbunătățește echilibrul, coordonarea, sănătatea cardiovasculară și nu numai.
-Cine ţi-a ghidat primii paşi în lumea artelor marţiale?
-Despre primii pași nu pot spune prea multe, pentru că au fost mai multe persoane și stiluri de luptă prin care am trecut, pe care le-am învățat și le-am perfecționat, cum sunt Kyokushin și kickboxing. Despre Jiu-jitsu, însă, pot spune că m-a convins și m-a motivat prietenul meu, Radu Cârstea, care deține centura neagră în Jiu-jitsu și judo, care are o sală în Mangalia, construită de mâna lui. Este un om onest, cerebral și gospodar, care m-a motivat și m-a făcut să-mi îndrept atenția spre Jiu-jitsu ,iar cu ocazia asta îi mulțumesc pentru tot.
-Ce te-a impresionat la Campionatul European de Jiu-jitsu brazilian de la Roma?
-La competiția de la Roma m-a impresionat modul de organizare al evenimentului, luptătorii, atmosfera, dar mai ales să știi că faci parte și să lupți într-o elită a Jiu-jitsu-lui european. Despre locul obținut, de data aceasta (III) am pretenții mai mari de la mine pe viitor și cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să obțin un loc mai bun.
-De ce este nevoie pentru a face performanță într-un astfel de sport?
-Pentru a face performanță, în orice sport de luptă, ai nevoie de antrenamente zilnice, atât pregătire fizică, cât și tehnică, plus un regim alimentar adecvat. Performanța cere sacrificii. Aceasta este fraza care îmi trece prin minte, la acest moment. De ce spun acest lucru? Pentru că îți sacrifici timp, bani și chiar corpul tău, care, de multe ori îți arată semne de oboseală. Cu toate acestea, în momentul acela, instinctul de luptător, nu îți dă voie să cedezi și te ține angrenat și motivat să mergi mai departe. De multe ori, am mers mai departe cu un ligament rupt la genunchi, cu o hernie de disc cu întinderi și dureri articulare, care, pentru un om normal ar fi de ajuns. Noi, luptătorii, însă, nu renunțăm și mergem înainte pentru a ne realiza visul și de a ne duce la bun sfârșit ambiția de a fi campioni.
-Sunt interesați tinerii din ziua de azi de acest sport de full-contact? Nu li se pare greu?
- Tinerii sunt interesați de sport, dar numai în zona de confort, adică mers la sală, tras de fiare sau fotbal ocazional, din câte îmi dau seama. Pentru a face un sport de luptă, o artă marțială, îți trebuie dăruire și pasiune, pentru că aceste sporturi sunt destul de dureroase și nu tocmai prietenoase cu corpul nostru, ducându-l spre potențialul maxim și chiar mai mult. Pentru a-i stimula pe cei tineri, încercăm să postăm pe toate căile media, să le arătăm mereu ceea ce facem noi, la sală. Vrem să-i motivăm și să-i facem să înțeleagă că pot deveni puternici, cu încredere în sine și o disciplină care le vor fi de folos în viața de adulți.
-Planuri de viitor? Ce ți-ai propus pentru perioada următoare?
-Acum ne pregătim pentru Campionatul European de Jiu Jitsu Gi (kimono), pe data de 25 ianuarie 2024, la Paris, unde vom participa cu patru sportivi și vom încerca să mai aducem câteva medalii acasă. Tot pe viitor, cât mai pot, voi continua să mă antrenez și să particip la competiții. În plus, îmi doresc să-mi fac o sală performantă, în care copiii să evolueze și să fim cât mai buni.
-Pentru mulți, foarte importantă este obținerea centurii negre. Cum a fost pentru tine?
-Eu dețin centura neagră 2 Dan în Kyokushin Budokai și am muncit, m-am antrenat ani de zile pentru ea. Am dat examene grele de pregătire fizică și luptă cu Shihan Anatoli Danilov, căruia îi sunt recunoscător. Au fost examene grele, în care am fost, din nou, în situația în care corpul nu mai putea, dar trebuia să merg până la capăt. După două ore și jumătate de examen, în care am avut peste 30 de lupte, practic, am căzut din picioare, în duș, nemaiputând să-mi scot kimonoul. Au fost momente grele, dar frumoase și unice în viața mea, pe care le-aș repeta la nesfârșit, pentru adrenalina și senzația de învingător. Centura neagră pentru noi, luptătorii este o onoare, pentru că aceasta ne arată cu adevărat cine suntem și ce reprezentăm în lumea noastră. Totuși, centura neagră trebuie s-o meriți, să n-o primești ușor și să ți-o asumi ca să merite totul.
