A renunțat la pozele cu Andreea și le-a povestit prietenilor virtuali despre despărțirea de ea. Michael a dat-o de gol pe Andreea Bălan, care a încercat să ascundă acest… detaliu, și a recunoscut public faptul că este singur și că relația cu românca s-a încheiat.
"După unsprezece luni de relație sunt din nou singur. Unele lucruri nu erau tocmai OK. În concluzie, nu era cea mai bună cale. Acum este loc pentru noi începuturi", a postat americanul pe pagina lui de Facebook.
Imediat, prietenii virtuali au început să-l consoleze, dar Michael i-a asigurat că nu este cazul. "Nu are de ce să-mi pară rău! Când o ușă se închide, altele se deschid! E neplăcut, fără îndoială, dar nu avea cum să meargă. Ea nu s-ar fi mutat niciodată aici, și nici eu acolo. Așa a fost să fie!", a mai adăugat fostul pușcaș marin, care a mai precizat și un alt motiv important care a dus la separare. "Nu m-am însurat cu ea și probabil că și asta a contat", a mai precizat americanul pe contul de socializare, scrie libertatea.ro.