Protagonista acestui spectacol oferit gratis pe peronul Gării de Nord din Paris nu a fost nimeni alta decât Kylie Minogue. Cântăreața de origine australiană, care aștepta trenul Eurostar, i-a oferit zece euro unui dansator de pe stradă. Entuziasmat de generozitatea ei, dan-satorul a luat-o în brațe, iar Kylie l-a acompaniat pe acesta fără ezitare într-un breakdance. Motivul acestei exuberanțe: Kylie s-a împăcat cu fostul său logodnic, Olivier Martinez, de care s-a despărțit anul trecut, scrie "Daily Mail". Cei doi au fost văzuți împreună în capitala franceză. Un rol important în împăcarea celor doi l-a avut, se pare, cățelușa lui Olivier, pe care Kylie a declarat recent că o iubește foarte mult. Sheba a fost alături de Kylie clipă de clipă în perioada în care cântăreața era bolnavă de cancer.
- Publicitate -