Codruț Keghes, mai cunoscut publicului drept Dezbrăcatu’, s-a descurcat excelent în rolul lui Șerban Huidu, deși a avut emoții foarte mari. Dezbrăcatu’ spune că respectă cu sfințenie textele pe care le scrie Mihai Găinușă pentru emisiunea "Cronica Cârcotașilor", deși în rolurile pe care le avea înainte improviza foarte mult.
- Publicitate -
Actorul știe că Șerban Huidu este de neînlocuit, dar s-a bucurat că poate să "pună umărul" pentru ca emisiunea să meargă mai departe.
"În interiorul meu, însă, mă întrebam ce să caut eu în locul lui Huidu, pentru că el este de neînlocuit. Mi-am luat inima în dinți, pentru că trebuie să continuăm, iar eu vreau să pun umărul indiferent de postură", a spus Codruț pentru Jurnalul Național.
Codruț a mai spus că emisiunea va continua deocamdată în această formulă și că la decizia de a fi el partenerul lui Găinușă a participat și Șerban. "El, împreună cu conducerea postului Prima TV, a luat această decizie".