Viața de vedetă chiar nu este atât de ușoară cum crede majoritatea lumii, iar demonstrația vine, firesc, din pățania Anei Mocanu, asistenta "păcătoasă" a lui Dan Capatos. Frumoasa blondă a fost agresată, în mijlocul străzii, în centrul Capitalei, de un bărbat.
- Publicitate -
Mai exact, în timp ce mergea la un salon de înfrumusețare aflat în buricul târgului, "păcătoasa" asistentă TV a fost interpelată în cel mai agresiv mod cu putință de portarul blocului în care urma să suporte tratamentele cosmetice cu pricina.
"Omul a dat în mine până m-a învinețit, m-a împins și mi-a strâns mâna până mi-a lăsat urme. Nu îl înțeleg de ce a reacționat așa. Noroc cu producătoarea mea care m-a tras puțin în spate că altfel ăla mă lovea cu pumnul. Omul e portar, dar tot nu e normal să reacționeze așa, chiar dacă eu trebuia să intru în imobil alături de toată echipa de filmare. Mai ales că i-am spus unde merg!", a spus, plângând și tremurând din cauza agresiunii la care a fost supusă, Ana Mocanu, scrie spynews.ro.