Cântăreața Elena de la Mandinga s-a despărțit, în urmă cu câteva luni, de Marian Duță, tânărul cu care a avut o relație amoroasă mai bine de 5 ani. Deși despărțirea a fost dureroasă, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori atunci când o poveste de amor ajunge la final, pe strada artistei a răsărit soarele destul de repede. În prezent, artista simte, din nou, gustul iubirii, alături de Cătălin, un instructor de fitness pe care l-a cunoscut în timpul unei întâlniri cu gașca de prieteni!
- Publicitate -
"Da, e adevărat, sunt într-o relație! Pe Cătălin l-am cunoscut într-un cerc de prieteni comuni. Ne-am întâlnit prima oară într-o cafenea, după care am ieșit în grup într-un club. Așa a început povestea noastră", a declarat Elena Ionescu pentru www.spynews.ro.
Cum a cucerit-o Cătălin? Pe lânga aspectul fizic atrăgător, Elena mărturisește că pasiunile pentru sport și pentru gătit pe care le are acestea au cucerit-o pe loc."Printre activitățile lui, Cătălin este și instructor de fitness, așa că de ceva vreme am un program strict de sală :). Pe lângă asta este și un bucătar desăvârșit! Ne înțelegem foarte bine, dar luăm lucrurile încet, firesc, fără a grăbi nimic", a declarat Elena Ionescu pentru www.spynews.ro.