După lansarea albumului numărul opt , "It’s Time For A Love Revolution", Lenny Kravitz și-a îndreptat atenția spre lumea filmului, iar primul său rol va fi unul principal în producția "Push", o adaptare a bestseller-ului omonim aparținând sriitoarei Sapphire.
- Publicitate -
Rolul pe care îl va interpreta Kravitz este cel al unui asistent medical care descoperă povestea unei paciente supraponderale, analfabetă și însărcinată.
În familia lui Lenny Kravitz, atât mama sa, Roxie Roker, fosta soție, Lisa Bonet cât și fiica sa, Zoe, sunt actrițe.
Mai multe piese ale artistului au fost incluse până acum pe coloanele sonore ale unor producții celebre, cum ar fi "Coyote Ugly" sau "Sex and the City".
Pe 26 iulie, turneul de promovare a noului album va ajunge și în România, unde Lenny Kravitz va susține un concert pe Stadionul Cotroceni. Prețurile biletelor variază între 70, 95, 130, 200 și 350 lei.