Cu toate că are un program extrem de încărcat, Loredana reușește să își ducă la bun sfârșit și rolul de mamă. Să fii părinte de adolescentă nu e deloc o treabă ușoară, chiar dacă fiica ei, Elena, are un comportament exemplar. Cântăreața consideră că relația dintre ea și fata ei este una de prietenie.
- Publicitate -
"Nu e așa de ușor să fii mamă de adolescentă. Învăț în fiecare zi cum să comunicăm, cum să trecem peste situațiile astea în care orgoliile sunt puse la încercare. Încerc să-mi mai domolesc atitudinea pentru a putea să fim prietene. Să fim ca două surori. E un copil tare cuminte și ascultător, de aceea nu ne certăm", a declarat Loredana Groza, pentru perfecte.ro.