Viorel Lis îi face toate poftele Oanei

de Cuget Liber Luni, 15 Octombrie 2012 387
După ce Viorel Lis a fost surprins cu o altă domnișoară, în oraș, Oana Lis a anunțat că divorțează. Nu numai că a anunțat, ba chiar s-a dus și a depus actele la judecătorie, în urmă cu zece zile, primind termen în luna aprilie a anului 2013. Numai că, de atunci, viața de cuplu a soților Lis a continuat cam în aceeași manieră ca și înainte de acest moment aparent de restriște. Oana continuă să doarmă acasă, iese în oraș și la evenimente mondene împreună cu prietenele sale, pentru că Viorel nu gustă astfel de distracții, iar fostul primar își omoară timpul la casele de pariuri sportive și la păcănele. 

Viorel Lis a plecat de acasă, zilele trecute, încă din zori, fiind surprins de paparazzii cancan.ro la păcănele pe la ora 10 dimineața. A stat aproximativ două ore, iar la un moment dat, i-a sunat telefonul, moment în care Lis a lăsat orice fel de activități, a ieșit din centru și s-a îndreptat de urgență către un supermarket.
Potrivit martorilor, la telefon era nimeni alta decât Oana, care i s-ar fi plâns că îi este foame, iar Lis s-a conformat dorințelor ei cât ai zice pește, exact ca un soț iubitor și respectuos. De la supermarket a cumpărat o pâine pe care a și dus-o acasă. N-a poposit prea mult lângă soția înfometată, după care a plecat înapoi, în oraș, să-și rezolve treburile, fericit că a putut face un gest care să o mulțumească pe Oana. S-a oprit, unde altundeva, decât tot la păcănele. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei