Simona Gherghe, binecunoscuta prezentatoare a emisiunii "Acces Direct", de la Antena 1, este o admiratoare declarată a campioanei române la tenis Simona Halep.
- Publicitate -
Jucătoarea de tenis a câștigat, duminică, turneul organizat la București. Vedeta de televiziune a reușit să ia un autograf de la Simona Halep, motiv pentru care este foarte fericită.
Autograful nu a fost dat pe orice fel de hârtie, ci pe o publicație franceză care are, pe pagina întâi, o imagine cu Simona Halep și rusoaica Maria Sharapova, cea cu care românca s-a confruntat în finala turneului de mare șlem de la Rolland Garros, pe care, din păcate, a pierdut-o.
"Și....am autograf :))", a scris, simplu, Simona Gherghe, lângă imaginea pe care apare semnătura Simonei Halep.
"Mi-am dorit mult un autograf de la Simona Halep! Dar nu unul oarecare... Ci chiar pe ziarul din ziua finalei de la Roland Garros, în care românca noastră împărțea prima pagina cu Sharapova. L-am obținut astăzi, cu greu, după conferința de presă! Sunt bucuroasă că am admirat-o și la București, în finală, glorioasă. Iar ziarul cu autograf va fi înrămat și pus la loc de cinste, în casă", a mărturisit Simona Gherghe.