Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Nu m-am sinucis pentru că mi-a fost teamă de ce vor scrie ziarele"

de Cuget Liber Marţi, 11 Septembrie 2012 344 1 min citire
"Nu m-am sinucis pentru că mi-a fost teamă de ce vor scrie ziarele"
Interpreta hit-ului "Girls Just Want To Have Fun", Cyndi Lauper, recunoaște: "Îmi petreceam marea parte a timpului de una singură, plângând".În ciuda faptului că a  fost una dintre cele mai iubite artiste ale anilor ’80, în viața personală lucrurile n-au fost mereu roz pentru Cyndi Lauper. Cântăreața a trecut prin drame care au adus-o în pragul sinuciderii, scrie showbiz.ro.
În noua ei autobiografie, Cyndi Lauper povestește: "Ajunsesem atât de departe, dar simțeam că am dat greș. Îmi dezamăgisem casa de discuri pentru că nu primisem premiile pe care se așteptau să le iau. Nimic nu mi se părea de ajuns".
Cântăreața vorbește și despre despărțirea de iubitul și managerul ei, David Wolff: "A fost o perioadă întunecată din viața mea. Locuiam practic la hotel, eram la un pas de dezastru. Tot ce făceam era să merg la studio, apoi mă întorceam în cameră și mă îmbătam cu vodcă. Îmi petreceam marea parte a timpului de una singură, plângând. Credeam că tristețea nu va trece niciodată".
În timp ce alți artiști fac orice ca să atragă atenția asupra lor și pentru a apărea în presă, Cyndi Lauper susține că exact teama de a se scrie despre ea a împiedicat-o să încheie socotelile cu viața înainte de termen. "Singurul lucru care m-a împiedicat să mă sinucid a fost că mi-era teamă de ce vor scrie ziarele. Nu voiam să se spună despre mine că am fost fata aceea care voia doar să se distreze, dar a ajuns rău", a dezvăluit Cyndi.
Taguri
Articolul anterior Cum va fi vremea mâine, pe litoral
Articolul următor Ce făcea Macaulay Culkin în timp ce toți îl credeau pe patul de moarte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei