Luni, 08 Iunie 2026

Pedepse de până la 14 ani de închisoare pentru autorii atentatului dejucat în timpul Eurovisionului

de Cuget Liber Miercuri, 05 Decembrie 2012 146 < 1 min citire
Un tribunal din Baku i-a condamnat, luni, la ispășirea unor pedepse de la 12 la 14 ani de închisoare pe cei patru autori ai unui atentat care a fost dejucat în luna mai, în timpul concursului Eurovision, organizat în Azerbaidjan, se afirmă într-un comunicat emis de autoritățile azere. "Patru cetățeni din Azerbaidjan au fost condamnați la pedepse de la 12 la 14 ani de închisoare", a anunțat Tribunalul municipal din Baku, precizând că procesul altor presupuși autori ai atentatului se află încă în derulare, informează AFP.
Ministerul azer al Securității Naționale a anunțat în luna mai că a dejucat un atentat terorist în timpul concursului Eurovision și că a arestat 40 de suspecți, conduși de câțiva rebeli din Munții Caucaz.
Potrivit ministerului, grupul, care avea legături cu Iranul, urmărea să organizeze un atac terorist în sala de concerte unde a avut loc acel concurs muzical de interpretare, dar și atentate contra președintelui Ilham Aliev, a unor posturi de poliție, hoteluri și clădiri unde erau cazați turiști străini și contra unor lăcașuri de cult. 
Taguri
Articolul anterior Fratele lui Mihai Trăistariu, de la culturist la pustnic
Articolul următor Kylie Minogue, declarație surprinzătoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei