Magnus Carlsen este un tânăr de 21 de ani din Norvegia care a reușit să impresioneze o lume întreagă. Este al treilea din cei mai tineri maeștri ai șahului, titlu pe care l-a primit când avea numai 13 ani și jumătate. În 2010, când avea 19 ani, a devenit cel mai tânăr jucător care a reușit să urce pe locul întâi în topul mondial FIDE.
- Publicitate -
În fiecare an este plecat peste 200 de zile și călătorește prin toată lumea pentru a juca șah. Ca să facă față duelurilor extrem de solicitante, trebuie să aibă și o formă fizică foarte bună. Pentru asta se antrenează serios. Are un program strict de odihnă și antrenament, iar mersul la sală este o rutină peste care nu sare niciodată, scrie sport.ro.
În anul 2004, Magnus avea doar 13 ani și începuse să joace șah la cel mai înalt nivel. A câștigat un turneu în Islanda, unde l-a învins pe Anatoly Karpov, campionatul mondial din acel an. De aici s-a calificat mai departe și a jucat îm-potriva lui Garry Kasparov, rusul considerat drept cel mai mare jucător de șah al tuturor timpurilor.
Surprinzător, Magnus a reușit să scoată o remiză în fața marelui Kasparov. "Am avut victoria în mână. Puteam să câștig atunci, însă am avut emoții. Pur și simplu nu am putut să îi dau lovitura finală", a spus norvegianul.
Cine a zis că șahul nu este un sport bine plătit greșește teribil. Magnus Carlsen câștigă în fiecare an aproximativ 1.5 milioane de euro.