Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Super-party latino, cu micii sportivi de la CS Dino

de Sorin MIHALACHE Marţi, 02 Noiembrie 2010 1201 1 min citire
Super-party latino, cu micii sportivi de la CS Dino
Cele mai tari petreceri latino pentru copii au loc, în fiecare vineri, între orele 20.00 și 22.00, la City Park Mall, în organizarea Clubului Sportiv Dino din Constanța.
"Sunt seri extraordinare, în care copiii dansează, socializează, se simt foarte bine. Dansul este benefic la orice vârstă, iar dacă de mic i-ai descoperit magia, vei fi dornic de mișcare toată viața", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Dino, Sever Vuap.
În marea familie a sportului constănțean, CS Dino este o structură tânără. Clubul a fost înființat anul trecut, fiind imediat afiliat la Federația Română de Dans Sportiv. În cadrul său, activează aproximativ 150 de copii, unii dintre ei participând deja la concursuri locale și naționale. Perechile au început deja să se contureze, cea mai tânără fiind formată dintr-un băiețel și o fetiță în vârstă de numai cinci ani.
De pregătirea copiilor se ocupă Sever Vuap (antrenor gradul V), Andreea Stoian (instructor) - pentru grupele de dans sportiv - și Cristian Pațachia (instructor) - pentru grupele de street dance.
Centrele de antrenament ale clubului Dino sunt în următoarele locații: Liceul "Lucian Blaga", Școala nr. 40 "Aurel Vlaicu", Școala nr. 39 "Dimitrie Cantemir", Școala nr. 33 "Anghel Saligny" Constanța, Școala "George Enescu" Năvodari și Grădinița Negru Vodă.
"Îi așteptăm la copiii care doresc să practice dansul sportiv în oricare dintre locații. Înscrieri se fac și la tel. 0721.970.473 sau 0766.361.425", a spus Sever Vuap.
Taguri
Articolul anterior Steaua a căzut victimă "vampirilor" lui tata Jean
Articolul următor Bon Jovi: "Sunt plictisit de moarte și beau prea mult"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Monden

Ultima oră

Titlurile zilei