Vineri, 05 Iunie 2026

Alina Gorghiu: Votul în cazul Oprea se poate relua

de Carmen MOCANU Vineri, 23 Septembrie 2016 162 1 min citire
Alina Gorghiu: Votul în cazul Oprea se poate relua
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, astăzi, că votul în Senat în cazul Gabriel Oprea se poate relua pentru că nu există nicio normă legală care să interzică Parlamentului să revoce o hotărâre.
"Cred că este nevoie de reluarea votului, în Senat, luni, în cazul Oprea pentru că altfel această majoritate (PSD-ALDE — n.r.) riscă să compromită total credibilitatea Senatului și sunt argumente. Este un mit faptul că nu se poate, în mod legal, cere reluarea votului. Resping din capul locului această sentință dată de ieri încoace de PSD-ALDE cum că nu poate fi reluat votul în cazul Oprea. Categoric se poate relua și dacă se vrea se poate și este opțiunea pe care o avem în față. Depinde dacă vrem să o folosim sau nu. Este un precedent, din punctul meu de vedere, pozitiv, au existat și precedente negative în cazul Șova sau legea defăimării. Nu există nicio normă legală care să împiedice Parlamentul să revoce o hotărâre sau o lege să fie abrogată, doar deciziile CCR și hotărârile instanțelor sunt definitive și obligatorii, dar și în acest caz mai există proceduri speciale de revizuire. În cazul domnului Oprea este vorba de o hotărâre a Senatului pe care nu ne împiedică nimeni și nimic să o abrogăm, decât eventual voința politică a cartelului politic care își împarte dreptatea de unul singur, PSD-ALDE", a spus Gorghiu la RFI.
Taguri
Articolul anterior Avarie CET. Vezi aici când vine apa caldă în cartierul Faleză Nord din Constanța
Articolul următor Portul Constanța și-a organizat ziua în Serbia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei