Angajații Primăriei Constanța vor primi câte 10.000 de lei

de Carmen MOCANU Marţi, 30 Noiembrie 2010 1389
Primarul Radu Mazăre a convocat, ieri, angajații Primăriei Constanța pentru a-i anunța că își vor primi, înapoi, sporurile care le-au fost reținute de la începutul anului și până în prezent. Funcționarii au câștigat acest drept în instanță după ce au atacat dispoziția primarului prin care sporurile le erau tăiate pe anul 2010. "Am fost nevoit să dau această dispoziție după ce Curtea de Conturi a spus că acești bani sunt ilegali. Acum, prin decizie a instanței, sunt nevoit să îi dau înapoi", a explicat Mazăre. Concret, în total, Primăria ar trebui să plătească funcționarilor 150 de miliarde de lei vechi. Astfel, fiecare angajat va primi înapoi între 10.000 și 12.000 de lei. Mai mult, dacă în 2010, ca urmare a tăierii sporurilor, un funcționar a primit în medie 600-800 de lei pe lună, prin decizia instanței el va realiza acum, din nou, venituri cuprinse între 1.800 și 2.000 de lei lunar. "În momentul de față, avem 50 de miliarde de lei, și, în două-trei zile, veți primi o treime din bani. Pentru restul, de 100 de miliarde cât avem nevoie pentru plată, vom face o rectificare de buget, joi, în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local", a spus Mazăre. Edilul a precizat că banii pentru acordarea sporurilor provin din resursele care vizau efectuarea unor studii pentru cel de-al doilea cartier de locuințe ieftine.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei