Cadrele didactice care predau limba turcă, premiate de liderii UDTR

de Cuget Liber Sâmbătă, 26 Noiembrie 2022 31062
Preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman, şi secretarul general prof. Ervin Ibraim au oferit diplome şi premii cadrelor didactice care predau limba turcă la toate nivelele de învăţământ, de la cel preşcolar până la cel universitar, în cadrul unui eveniment organizat joi, 24 noiembrie 2022, la Constanţa.
 

Profesorii au fost felicitaţi de cei doi lideri ai UDTR, care şi-au exprimat gratitudinea pentru munca depusă în cadrul orelor de clasă, pentru efortul susţinut de a-i atrage pe elevi şi prin activităţi extracurriculare să îşi însuşească limba maternă, cea mai importantă valoare identitară a comunităţii turce din Dobrogea.


Evenimentul a fost organizat de comisia de învăţământ a UDTR cu prilejul Zilei Profesorului Turc, sărbătorită anual în Republica Turcia la 24 noiembrie.
 

În cadrul manifestării, profesorii au fost felicitaţi pentru întreaga activitate didactică de predare şi promovare a limbii turce în şcolile din judeţele Constanţa şi Tulcea de Şenol Ali, subprefect al judeţului Constanţa, şi de prof. Icbal Anefi, inspector şcolar la IȘJ Constanţa. Cuvinte de apreciere pentru munca profesorilor au rostit, de asemenea, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Emre Yurdakul, şi consilierul pe probleme de educaţie din cadrul Ambasadei Republicii Turcia în România, Serpil Murtezaoğlu. Evenimentul a fost coordonat de preşedinta comisiei de învăţământ a UDTR, prof. drd. Vildan Bormambet. 



Taguri

Comentează știrea

Turc
26 noiembrie 2022
Aceasi gasca

Aceleasi fețe mereu! Se premiaza intre ei, protocoalele si excursiile sunt doar pentru ei.

Malcatun ref. Ortoman
29 noiembrie 2022
Taina Gloriosului Imperiu

Malcatun ref. Ozten de Romana. Ghinion de cenzura la CL ! [911Alerta Cenzura CL]

Ultima oră

Titlurile zilei