Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ce îi scrie Palaz lui Făgădău

de Alexandra BĂLAN Miercuri, 28 Septembrie 2011 528 1 min citire
Ce îi scrie Palaz lui Făgădău
Prefectul Claudiu Palaz i-a transmis o scrisoare deschisă viceprimarului Constanței, Decebal Făgădau, prin care îi mulțumește acestuia pentru că a avut curajul de a recunoaște investiția realizată de Guvern pentru construirea șoselei de centură.
"Mă bucur că recunoașteți în mod public realizările în beneficiul constănțenilor ale Ministerului Transporturilor condus de doamna ministru Anca Boagiu. Mă refer aici la devierea traficului greu pe varianta ocolitoare a municipiului nostru, soluție realizabilă începând cu 1 octombrie, ca urmare a finalizării acesteia, proiect care a reprezentat una dintre prioritățile investiționale ale Guvernului României pentru acest an.
Nu în puține rânduri, opinia publică a fost în mod eronat informată de către primarul Mazăre în legătură cu acest subiect, dumnealui declarând în repetate rânduri că nu există soluții pentru traficul autovehiculelor de mare tonaj care afectează atât circulația pe Podul de Butelii, cât și structura acestuia, altele decât repararea podului de la IPMC și că realizarea variantei ocolitoare este doar o promisiune a guvernării. Iată însă că de la 1 octombrie nu mai avem trafic greu în Constanța, căci cele peste 1.500 de camioane care produc disconfort constănțenilor vor fi deviate pe varianta ocolitoare, idee pe care am susținut-o public, și nu de puține ori.
Apreciez că un reprezentant al administrației municipale nu se ferește să recunoască această investiție atât de importantă pentru Constanța și sper ca această atitudine să fie adoptată de fiecare dată când guvernarea realizează proiecte importante pentru constănțeni", menționează Palaz în scrisoarea sa.
Taguri
Articolul anterior Foiletonul zilei: Aiurea-n tramvai!
Articolul următor Ce a mai declarat managerul Spitalului Clinic Județean Constanța în fața judecătorilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei