Deputatul social-democrat Bogdan Diaconu a inițiat un proiect de lege prin care propune ca direcționarea sumei de 2% din impozitul pe veniturile din salarii să fie stabilită o dată la cinci ani, pentru a ajuta entitățile non-profit. "Propun ca direcționarea sumei de 2% din impozitul pe veniturile din salarii să fie efectuată o singură dată și să își facă efectul apoi pentru o perioadă de cinci ani consecutivi de la data optării, în cazul în care contribuabilul nu intervine în această perioadă pentru modificarea destinației sumei respective", se arată într-un comunicat de presă.
- Publicitate -
"Pentru a obține această direcționare în fiecare an, ONG-urile și celelalte entități beneficiare ale articolului 57 alin. (4) trebuie să desfășoare o campanie de convingere care este costisitoare atât sub aspect financiar, cât și sub aspectul resurselor umane implicate. O parte din banii direcționați din impozitul pe venit sunt risipiți astfel în efortul entităților non-profit de a convinge contribuabilii să dispună direcționarea sumei respective, ceea ce reprezintă un non-sens, pentru că scopul acestor sume, nu foarte mari de altfel, nu trebuie să fie angrenarea unei cheltuieli în plus pentru a-i convinge pe contri-buabili în fiecare an să direcționeze suma către entitățile non-profit, ci să fie investite direct în activități utile, conform cu obiectul de activitate al entităților non-profit, pentru a aduce beneficii societății", se arată în document.