Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Consilierii PMP, avertisment pentru primarul Cristian Radu

de Carmen MOCANU Marţi, 30 August 2016 302 1 min citire
Consilierii PMP, avertisment pentru primarul Cristian Radu
Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia
Primarul din Mangalia, Cristian Radu, nu are liniște nici în acest mandat, aleșii locali de la PMP cerându-i, prin intermediul unei scrisori, să facă publice toate documentele ce vizează strategia de dezvoltare locală a muni-cipiului pentru perioada 2014-2020. 
"Noi, consilierii locali ai Partidului Mișcarea Populară, filiala Mangalia, Mihai Sorin, Silistra Elena-Alexandra și Dop Oprea, vă solicităm public să faceți cunoscută tuturor cetățenilor Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Mangalia pentru perioada 2014-2020. Publicarea și aducerea la cunoștință a acestei Strategii de Dezvoltare Locală este necesară pentru ca toți cei in-teresați de viitorul municipiului nostru să poată veni cu sugestii, cu propuneri și chiar cu proiecte în întâm-pinarea sau pentru completarea aceste-ia", se spune în scri-soarea transmisă atât edilului, cât și presei.
"Pe data de 10 august 2016, ni s-a amintit într-o ședință la care am participat despre existența acestei Strategii de Dezvoltare Locală, extinsă ca proiecție de aplicare până în anul 2023, dar nici până la această dată nu a fost făcută publică. Pentru accesarea de fonduri europene, care sunt binevenite în măsura în care ar rezolva o parte dintre problemele comunității, avem nevoie de o astfel de Strategie, bine gândită, bine structurată, făcută publică și dezbătută împreună cu toți cetățenii municipiului Mangalia. Altfel, riscul inițierii unor proiecte care doar ar consuma din bugetul local și nu ar ajunge la o finalitate palpabilă este foarte mare", mai spun consilierii.
În plus, ei îi reamintesc primarului Cristian Radu că ar trebui organizată o dezbatere în acest sens.
Taguri
Articolul anterior Controale drastice în restaurantele din Constanța. Amenzi de mii de lei
Articolul următor Zona Cora Brătianu din Constanța, fără apă caldă aproape 24 de ore

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei