Constanța, AFACEREA USL

de Alexandra BĂLAN, Carmen MOCANU Luni, 10 Decembrie 2012 2646
USL a câștigat în județul Constanța toate colegiile de senator și deputat cu procentaje de peste 50%. În aceste condiții, potrivit legii electorale, în funcție de scorul obținut de partide, candidații ARD și PP-DD așteaptă numărătoarea finală pentru a afla cine ajunge, în urma redistribuirii, în Parlamentul României.
USL a câștigat detașat alegerile pentru Camera Deputaților și Senat, potrivit institutelor de sondare a opiniei publice CURS, CCSB și CSOP. Conform rezultatelor CURS, USL a obținut 56,96% din voturi pentru Camera Deputaților și 57,58% pentru Senat; potrivit CCSB, USL a obținut 56,8% din voturi la Camera Deputaților și 58,3% la Senat, iar CSOP creditează alianța cu 54% din voturi pentru Camera Deputaților și 55% pentru Senat. Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central, Marian Muhuleț, a anunțat, după închiderea secțiilor de votare, că prezența la vot, la nivel național, la alegerile parlamentare, la ora 21.00, a fost de 41,72%.
În ceea ce privește județul Constanța, prezența la vot a fost de 45,14 % iar locuitorii județului au votat masiv cu USL, toate cele 14 colegii fiind câștigate detașat de reprezentanții Uniunii Social Liberale.
La închiderea ediției noastre, în toate colegiile din Constanța se număraseră mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate. Potrivit numărătorii paralele efectuate de USL Constanța, toate cele 14 colegii au fost câștigate cu rezultate de peste 50 %.
Conform surselor noastre, în cel mai disputat colegiu din județ, Colegiul 4 Senat, Mircea Banias a câștigat cu 58 %. Totodată, senatorul Nicolae Moga câștigă un nou mandat cu 61 %, Alexandru Mazăre cu 66 %, Manuela Mitrea cu 63 %, Eduard Martin cu 63 % și Cristina Dumitrache cu 58 %. De asemenea, Radu Babuș intră și el în Parlament cu un scor foarte bun de aproximativ 61 %, la fel ca și Mircea Titus Dobre care a câștigat Colegiul 7, tot cu 61 %. Câștigători sunt și Mădălin Voicu cu 57 % și Remus Cernea cu același scor de 57 %.
La rândul lui, președintele Partidului Național Liberal, Gheorghe Dragomir, a declarat că, potrivit unei numărători parele parțiale, atât el, cât și colegii săi de partid au obținut aproximativ 60% din voturile oamenilor din colegiile pe care au candidat. Astfel, Dragomir a câștigat un nou mandat pe Colegiul 1 la Camera Deputaților, Puiu Hașotti va fi în continuare reprezentantul Constanței pe Colegiul 1 la Senatul României, iar Mihai Lupu va ocupa pentru încă patru ani funcția de deputat pe Colegiul 2 la Camera Deputaților. La rândul său, liberalul Victor Manea va reprezenta Colegiul 5 la Camera Deputaților, acesta fiind ales, conform spuselor lui Dragomir, cu un procentaj de aproximativ 60%.
Întrebat cu ce gânduri începe acest mandat, președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, a precizat: "Încep acest mandat cu responsabilitate și preocupat de problemele oamenilor pe care îi reprezint, probleme care nu sunt puține. Sunt convins că va fi un mandat plin și îmi voi da silința să rezolv problemele pe care oamenii le-au semnalat, dar și să implementez proiecte pe care mi le-am propus".
Precizăm că rezultatele prezentate nu sunt cele oficiale, ci cele rezultate din numărătoarea paralelă efectuată de USL Constanța.
În altă ordine de idei, în aceste condiții, potrivit legii electorale, în funcție de scorul obținut de partide, candidații ARD și PP-DD așteaptă numărătoarea finală pentru a afla cine ajunge, în urma redistribuirii, în Parlamentul României. Astfel, este posibil ca ARD să obțină la Constanța un mandat de senator și două de deputat. Dacă pentru mandatul de senator lupta internă s-ar putea da între Gigi Chiru și Tănase Barde, cele două mandate de deputați ar putea reveni lui Dănuț Culețu pe Colegiul 9 și Iustin Fabian Roman pe Colegiul 6. În ceea ce privește PP-DD, și acesta ar putea obține unul sau două mandate de deputați. Rămâne de văzut cine are norocul să ajungă în Parlament.
Taguri

Comentează știrea

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
gigi
11 decembrie 2012
gigi

Intr o tara in care orice cioban,drogat,comunist limbist,(vezi Becali,Mazare,Iliescu) sau mai stiu eu ajunge parlamentar....nu cred ca mai are rost sa sperati.Ca o concluzie votul nu merita timpul meu. Sa faci prostia sa crezi ca ''votul tau face diferenta''....sincer mi se pare o gluma proasta.....Noapte buna Romania

sindbad
12 decembrie 2012
La al 'spelea Congres

La Constanta, desi suntem un pol al somajului, romanii n-au inteles sa vina la vot. Au venit in schimb, magraonii, plebea ademenita de promisiuni si pachete, cei presati de sefi din regiile autonome. Spalati pe creier de televiziuni, votul s-a dat direct pe sigla, nu a contat nici traseismul, jegul, penalul, sau incultura unor candidati.Cine sa se informeze si din alte surse, presa scrisa, bloguri, etc...? Prostimea a valorizat ce a vazut in fiecare zi la televizor. La Constanta, o sa continue sponsorizarea full a tiganimii in capoate flausate si putorilor din cartierul HC, linia RATC 44 mocca ptr colorati, plebei semi-analfabete...Masa de manevra si vot a USL.

12 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei