Crin Antonescu, audiat la DNA

de Cuget Liber Sâmbătă, 14 Mai 2016 158
Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, în prezent senator, a fost audiat vineri, la sediul DNA Ploiești, împreună cu soția sa, surse judiciare declarând că este vorba despre cazul în care fosta noră a lui Virgil Măgureanu, Alina Petre, a depus mai multe denunțuri.

"Sunt invitat în calitate de martor. Nu cunosc exact în ce dosar, presupun că e vorba de denunțurile mincinoase despre care ați discutat la adresa mea", a declarat Crin Antonescu la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Ploiești.

Fosta noră a lui Virgil Măgureanu, Alina Petre, a oferit, pe 16 martie, la DNA Plo-iești, informații în legătură cu dosarele instrumentate de procurorii de aici, avocatul ei declarând la acea vreme că "este vorba despre dosare care au legă-tură cu Romprest".

Conform unor surse judiciare, printre cei împotriva cărora Alina Petre ar fi făcut denunțuri se numără și Crin Antonescu, pe care fosta noră a lui Virgil Măgureanu l-ar acuza de fapte de corupție, în legătură cu achiziționarea unui apartament în Sectorul 1 al Capita-lei, care ar fi fost cumpărat la un preț subevaluat.

Alina Petre l-a reclamat la DNA inclusiv pe fostul său socru, Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informații, pentru fapte de corupție.

Fostul președinte PNL, Crin Antonescu, a fost audiat la sediul DNA Ploiești ca martor după denunțul făcut de fosta noră a lui Virgil Măgureanu, Alina Petre, senatorul declarând la ieșire că nici el și nici soția sa, Adina Vălean, nu au comis vreo ilegalitate.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei