Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Deputații nu vor să mai oblige învățătorii să absolve studii universitare

de Cuget Liber Joi, 19 Octombrie 2017 380 < 1 min citire
Deputații nu vor să mai oblige învățătorii să absolve studii universitare
Camera Deputaților a decis, ieri, abrogarea prevederii potrivit căreia educatorii și învățătorii trebuiau să absolve studii universitare de licență, în profilul postului, în cel mult șase ani, pentru a-și continua activitatea în funcțiile didactice.
Deputații au adoptat, în unanimitate, propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 92/2012 privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării, precum și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești devenite executorii, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2013.
Conform Agerpres, propunerea legislativă a fost inițiată de senatorul PSD Liliana Sbîrnea care a arătat, în expunerea de motive, că multe funcții didactice de educator și învățător cu studii medii sunt ocupate de persoane cu vârsta apropiată de pensionare, a căror pregătire didactică nu mai trebuie completată cu studii superioare.
Proiectul abrogă articolul VI din OUG potrivit căreia educatorii și învățătorii din sistemul național de învățământ au dreptul să-și continue activitatea în funcțiile didactice din învățământul preșcolar, respectiv, primar, cu condiția absolvirii studiilor universitare de licență în profilul postului în cel mult șase ani de la intrarea în vigoare a ordonanței.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată, Senatul fiind for decizional.
Taguri
Articolul anterior Dragnea anunță o evaluare a secretarilor de stat
Articolul următor Vești bune, de la Senat, pentru medicii rezidenți în privința locuințelor ANL

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei