Vineri, 05 Iunie 2026

Drumurile din Adamclisi vor fi asfaltate

de Carmen MOCANU Vineri, 03 Iunie 2011 459 < 1 min citire
Drumurile din Adamclisi vor fi asfaltate
Comuna Adamclisi va beneficia de noi investiții, deoarece edilul Anton Burcea are în vedere, pentru acest an, realizarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea comunei pe care o conduce.
Unul dintre aceste proiecte importante pentru administrația locală este cel legat de realizarea unui sistem de canalizare și a unei stații de epurare. Proiectul depus la Ministerul Dezvoltării are ca sursă de finanțare bugetul de stat și alte surse constituite. Investiția urmărește dezvoltarea economică a localității, precum și solicitările locuitorilor de a realiza un sistem centra-lizat de evacuare a apelor uzate menajere.
Obiectivele proiectului sunt creșterea pieței agricole și a investițiilor locale și îmbunătățirea stării de sănătate a locuitorilor.
Un alt proiect important pentru comunitate este cel care vizează asfaltarea a 10,2 km de drumuri - 7,5 km în Adamclisi și 2,7 km în satul Zorile.
"Am primit aviz favorabil pentru acest proiect depus la Ministerul Dezvoltării. În scurt timp, urmează licitația pentru desemnarea firmei care se va ocupa de lucrări. Pe data de 9 iunie, va avea loc sesiunea de deschidere a ofertelor", a declarat primarul Anton Burcea. El a mai precizat că speră ca, luna viitoare, să fie demarate și lucrările de asfaltare.
Taguri
Articolul anterior Pro și contra alegerii primarului într-un singur tur de scrutin
Articolul următor Lucrările primului Forum Est European pentru tineret

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei