Liberalii se pregătesc de colaborarea cu Tusac

de Alexandra BĂLAN Vineri, 11 Februarie 2011 848
Membrii organizației PNL Mangalia s-au întrunit într-o ședință informală pentru a lua la cunoștință pre-vederile protocolului Uniunii Social Liberale. Președintele organizației, viceprimarul Sorin Andrei le-a prezentat colegilor săi deciziile luate la nivel central și le-a specificat "imperativitatea" acestora. "Am discutat despre aceste preve-deri care sunt imperative, deci trebuie respectate cu strictețe", afirmă Andrei. Referitor la felul în care Uniunea va funcționa în cazul Mangaliei, unde situația este relativ delicată din cauza tensiunilor dintre membrii PNL și cei ai PSD, Sorin Andrei spune că direcțiile concrete de acțiune vor veni de la conducerea județeană. Totuși, viceprimarul a menționat că nu a discutat încă cu Mihai Claudiu Tusac cu privire la aceste aspect, dar o va face în perioada următoare, deoarece trebuie respectat termenul de 30 de zile prevăzut pentru sem-narea protocoalelor la nivel local. "Încă nu s-a stabilit nimic în acest sens. Nu am discutat cu domnul Tusac cu privire la acest aspect, în perioada următoare vom stabili lucrurile concrete. Am avut doar această ședință informală cu membrii PNL Mangalia pentru a le aduce la cunoștință prevederile", a declarat viceprimarul Mangaliei. Evitând să facă speculații pe tema problemelor dintre membrii partidelor la nivelul Mangaliei, Andrei declară că își pune speranță în faptul că "prin comunicare și identificarea la comun a problemelor pe care municipiul le are se va reuși o colaborare bună atât cu PC, cât și cu PSD". Cu privire la slăbiciunile Uniunii semnalate de către ceilalți membri PNL din județ, potrivit cărora PSD-ul va lăsa PNL-ul baltă după ce își va vedea oamenii puși în funcții importante, Sorin Andrei declară că toate aceste aspecte "vor fi discutate cu siguranță în următoarele ședințe de partid".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei