Deputatul Elena Udrea spune că până acum nu s-a putut face unificarea dreptei fiindcă liderii de centru-dreapta din România sunt foarte orgolioși, ea susținând că un proiect în acest sens ar fi posibil după alegerile europarlamentare, când aceștia poate vor reveni "cu picioarele pe pământ".
- Publicitate -
"Opt luni m-am străduit să conving conducerea partidului (PDL - n.r.) să accepte acest proiect al unificării sub autoritatea liderului dreptei în România, Traian Băsescu. Nu s-a putut pentru că liderii de centru-dreapta din România sunt foarte orgolioși. Chiar dacă ei conduc un partid mic, e al lor și ei sunt președinți", a declarat Elena Udrea.
Întrebată care va fi, în opinia sa, momentul în care partidele de dreapta vor decide să se unească, Udrea a spus că un proiect în sensul unificării va fi imposibil până în alegerile europarlamentare, întrucât mai este foarte puțin timp, dar că speranța este după europar-lamentare.
"După ce fiecare se va fi măsurat și va vedea cât valorează, poate că revin cu picioarele pe pământ, mulți dintre ei, și înțeleg că mai bine ești parte a unui proiect mare pe care nu-l conduci tu, dar ești parte a acelui proiect decât să conduci tu un proiect mic și cu care nu poți să rezolvi nimic în politică", a mai spus Elena Udrea.