Vineri, 05 Iunie 2026

"Liderii USL fac afirmații infantile"

de Alexandra BĂLAN Vineri, 09 Septembrie 2011 1019 1 min citire
"Liderii USL fac afirmații infantile"
Vicepremierul Marko Bela declară că opoziția face o greșeală enormă crezând că pentru UDMR importante sunt numai puterea și guvernarea, catalogând drept infantile afirmațiile liderilor USL, care spun că, dacă UDMR nu va trăda acum puterea, atunci va rămâne în opoziție.
"Cei din opoziție, în acest moment, fac o greșeală majoră, după părerea mea, fiindcă cred, cel puțin din declarațiile lor așa reiese, că pentru UDMR contează numai puterea și numai guvernarea și că noi ne temem atât de mult de a fi in opoziție, încât suntem gata să facem orice pentru a rămâne la putere. Nu este așa! (…)Deci, aceste amenințări și această ofertă că dacă nu trădăm, atunci o vom păți, pentru mine sunt puțin infantile", a declarat Bela.
Fostul președinte al UDMR susține, într-un interviu acordat ieri, că deși UDMR a dovedit că este o formațiune capabilă să facă alianțe cu partide care au diferite ideologii, esențial este să existe niște programe care să vizeze atât nevoile etnicilor maghiari, cât și un interes național general. În ceea ce privește proiectul de exploatare auriferă de la Roșia Montană, vicepremierul consideră că această decizie trebuie să fie asumată de întreaga coaliție de guvernământ, ci nu să cadă exclusiv pe umerii ministrului Mediului și celui al Culturii.
Taguri
Articolul anterior Locuitorii comunei Peștera au prăznuit Nașterea Maicii Domnului
Articolul următor "Nu cred într-o rebrenduire de succes a PDL fără o altă atitudine inclusiv a liderilor"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei