Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Membrii PSD, așteptați la scrutinul intern de duminică

de Carmen MOCANU Miercuri, 07 Octombrie 2015 197 < 1 min citire
Membrii PSD, așteptați la scrutinul intern de duminică
Aproximativ 530.000 de membri ai Partidului Social Democrat (PSD) sunt așteptați, duminică, la urne, pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la candidatura lui Liviu Dragnea la funcția de președinte al partidului, în cadrul unui scrutin intern. 
Potrivit secretarului general al PSD, Andrei Dolineaschi, secțiile de votare, care vor fi amenajate în sediile PSD, în birourile parlamentare sau în spații închiriate, vor fi deschise la ora 8.00 și se vor închide la ora 20.00. 
"Fiecare membru de partid are drept de vot. El figurează în baza de date a organizației respective. Votul va fi exprimat în baza actului de identitate, alegătorul urmând să semneze pe borderou în dreptul numelui. Pe buletinul de vot va fi doar o singură întrebare, legată de susținerea pentru candidatul Liviu Dragnea, la care se răspunde cu da sau nu, prin bifarea cu pixul în dreptul opțiunii", a afirmat Dolineaschi. 
El susține că participarea la vot nu este condiționată de plata cotizației către partid.
Taguri
Articolul anterior Consilierii din Năvodari, în sprijinul locuitorilor. Se primesc cererile pentru subvențiile la căldură
Articolul următor Se oprește apa rece, la Techirghiol

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei