Sâmbătă, 06 Iunie 2026

La Ziua Recoltei Năvodărenii sunt invitați să guste din cea mai mare plăcintă

de Cuget Liber Sâmbătă, 11 Octombrie 2008 373 < 1 min citire
Sâmbătă debutează la Năvodari manifestările reunite sub genericul "Zilele Recoltei". Manifestările sunt programate pe parcursul a două zile și sunt organizate de Primăria și Consiliul Local Năvodari, în colaborare cu Casa de Cultură "Pontul Euxin" din localitate.
Printre atracții programate pentru acest week-end se numără prepararea celei mai mari plăcinte. Delicioasa plăcintă va fi preparată duminică, începând cu ora 13,30, în Parcul Central din Năvodari.
Tot în Parcul Central vor fi amplasate sâmbătă și duminică standurile producătorilor din Năvodari și localitățile învecinate care vor oferi participanților, la prețuri corecte, produse alimentare (legume, fructe, carne, brânzeturi și ouă) și produse de artizanat. Producătorii vor primi, din partea administrației locale, șorțuri, tricouri, șepci, diplome și plachete de participare alături de premii pentru cel mai frumos stand și pentru cele mai bune prețuri.
Sâmbătă, de la ora 10.00, vor fi organizate concursuri precum cel mai rapid spărgător de nuci, cel mai rapid băutor de vin, alergarea cu sacul de cartofi, concurs marinăresc "Sfoara". Efortul participanților va fi răsplătit cu premii în bani și diplome. Nu vor lipsi din program nici spectacolele de muzică și divertisment.
Articolul anterior Nobel pace - Ahtisaari consideră medierea din Namibia drept cea mai importantă realizare a sa
Articolul următor Când nu este lângă mama sa, leșină de plâns

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei