Joi, 04 Iunie 2026

Nemirschi vrea să modifice Programul "Rabla"

de Cuget Liber Sâmbătă, 29 August 2009 3379 < 1 min citire
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat, vineri, la deschiderea lucrărilor Adunării Generale a UNCJR (Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România) ce se desfășoară în stațiunea Mamaia că vrea să propună Guvernului o nouă modificare a Programului "Rabla", astfel încât prima de casare să poată fi accesată nu doar pentru o mașină, ci pentru până la maximum cinci mașini.
Ministrul a mai spus că noua modificare a programului va fi făcută în condițiile în care el a făcut o analiză și a constatat că, pe fondul crizei, vânzarea de autoturisme noi a scăzut sub 50% în România "deși pogramul Rabla a reușit să acopere jumătate din această cantitate, venind în ajutorul producătorilor și importatorilor".
De asemenea, Nemirschi a menționat că intenționează "să scoată" și obligația ca persoana care duce mașina la casat să aibă certificat de înmatriculare pe numele ei.
Taguri
Articolul anterior Taxa de zgomot în municipiul Constanța a fost aprobată fără vreo dezbatere în rândul consilierilor locali
Articolul următor Crin Antonescu a renunțat să mai creadă în "fantasma" reconstrucției dreptei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei