La mai bine de un an distanță față de alegerile din 2012, opțiunile de vot ale constănțenilor se anunță destul de limitate, în condițiile în care PSD, PNL și PC tot bat monedă pe candidatul comun, iar celelalte partide, fie au fost șterse de pe harta locală, fie nu și-au prezentat un candidat până acum. La aceste aspecte se adaugă și faptul că, foștii candidați din 2008, sătui de "mizeria" alegerilor și de mentalitatea votanților constănțeni, nu mai vor nici măcar să audă de scaunul de primar. Alții sunt preocupați de afa-cerile pe care le desfă-șoară, preferând să nu se mai amestece în viața politică.
- Publicitate -
"Nu mă gândesc la o candidatură, prefer activitatea diplomatică"
Fostul senator Dorel Onaca spune că, în 2012, va sta departe de Primăria Constanța, preferând să își ocupe timpul consiliind-o pe Elena Udrea.
"Nu mă gândesc la o candidatură pentru 2012, de fapt, nici în 2008 nu a fost o dorință a mea să candidez. Conducerea centrală m-a de-semnat pentru că sondajele arătau foarte prost, în jur de 3-4%. Pe ultima sută de metri, când am venit eu, am reușit să ajung de la 4 la 25%", a declarat Onaca. Fostul se-nator a adăugat că, în opinia sa, "Constanța are nevoie de un primar energic, cu idei", menționând că PDL are astfel de oameni, "care vor scoate un scor bun la alegerile viitoare".
Menționăm că Onaca a fost numit, în vara acestui an, Consul general al Republicii Bangladesh în România.
"A furat dar ne-a dat și nouă"
Scârbit de actuala scenă politică constănțeană și de "jocurile care se fac la nivel administrativ de către conducerea PSD", fostul primar al Constanței, doctorul Corneliu Neagoe, nu vrea să mai audă de o altă candidatură. Țărănistul a declarat că implicarea sa în cursa electorală nu ar avea rost în condițiile în care opțiunea de vot a constăn-țenilor este și va rămâne "un hoț". "Nu, nu-mi doresc să candidez. N-aș avea nicio șansă. Constanța își dorește un hoț și un circar ca primar, iar această mentalitate nu se va schimba niciodată. În 2008, când am candidat și am scos procentul pe care l-am scos mi s-a reproșat de către anumiți pensionari că am fost fraier că nu am furat. Îmi ziceau de Mazăre: «Mânca-l-ar mama, a furat, dar ne-a dat și nouă». Asta e gândirea constănțeanului, a românului în general. O țară de milogi. Din acest motiv nu aș mai vrea să fac parte din administrația locală, nici dacă m-ar duce direct pe scaunul de primar", a declarat Neagoe.
Actualmente, Neagoe este pensionar de mai bine de un an, după ce, declară el, a fost dat afară din spital "prin fals tot de către pesediștii ăștia care fac ce vor în Constanța".
"Am candidat pentru a obține un minim de notorietate"
Pedelistul Romulus Mincă se numără și el printre candidații din 2008 despre care nu vom auzi la alegerile din 2012. Mincă a menționat că implicarea sa în cursa electorală de acum trei ani a fost motivată de dorința de a câștiga notorietate pe eșichierul politic.
"Nu mai am această intenție. În 2008 am candidat pentru că doream să obțin un minim de notorietate. Doream să candidez la alegerile parlamentare, dar ulterior am renunțat. Din partid nu am plecat niciodată, din punct de vedere juridic pentru că demisia nu mi-a fost validată. Am plecat pentru că am fost deranjat de echipa de consilieri, care făcea jocurile adversarilor. S-a dovedit că am avut dreptate, acei consilieri au plecat, iar eu am revenit în partid", a declarat Mincă.
Acesta a ocupat postul de director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Constanța, iar din luna iunie este consilier juridic la un Centru de Formare Profesională.
"Constanței i-ar fi mai bine cu Victor Manea primar"
Deși a acceptat să se înfrățească cu pesediști, Victor Manea este printre puținii liberali care încă mai cer socoteală conducerii PSD în cadrul ședințelor de Consiliu Local. Președintele organizației munici-pale a PNL a declarat, într-un interviu pentru Cuget Liber, că orașului i-ar fi mai bine "cu Victor Manea primar" și că nu exclude în totalitate ideea unei eventuale candidaturi.
"Despre candidatură, nu știu. Vom vedea. Eu îmi doresc să fiu primarul Constanței pentru a rezolva mai multe probleme, nu pentru Victor Manea", a declarat atunci liberalul.
Fideli afacerilor și profesiei
Fostul arbitru Constantin Frățilă a rămas fidel afacerilor, declarând că nu este în niciun fel interesat de o altă candidatură. Averea sa, estimată de revista Capital, la 30 de milioane de euro a scăzut față de 2008, când, potrivit topului Forbes, se ridica la 90 de milioane de euro.
"Avocatul vedetelor", cum este supranumit Cătălin Dancu, declară că, din motive profesionale, nu vrea să mai participe în cursa electorală din 2012. "Prefer să rămân tehnocrat", a declarat Dancu pentru Cuget Liber.