Radu Comănici: "Până instanța va lua o decizie, pentru mine, Vadim este președinte al PRM"

de Carmen MOCANU Luni, 29 Iulie 2013 109
Congresul Extraordinar al Partidului România Mare (PRM) desfășurat, sâmbătă, la Alba Iulia, la care au participat în jur de 700 de delegați, a decis excluderea din partid a lui Corneliu Vadim Tudor și alegerea lui Gheorghe Funar în funcția de președinte. La eveniment au participat delegați din peste 30 de filiale. De la Constanța au fost prezenți aproximativ 30 de delegați conduși de Constantin Filimon, care susține că a fost numit interimar la conducerea organizației PRM Con-stanța, în locul lui Radu Comănici.
"Este clar că PRM s-a împărțit în două. O parte care îl vrea pe Vadim în continuare la conducerea partidului și o altă parte care nu îl mai recunoaște de lider. Eu fac parte din gruparea reformiștilor și am fost numit președinte interimar la organizația județeană Constanța în locul lui Radu Comănici. Constanța va participa cu 30 de delegați", a declarat Constantin Filimon, fostul viceprimar de la Mangalia. La rândul lui, Radu Comănici spune că adevăratul Congres al PRM a avut loc, deja în urmă cu o săptămână, atunci când Funar a fost exclus din partid. "Adevăratul Congres al PRM a avut loc în urmă cu o săptămână și au fost prezenți 1.000 de delegați. De la Constanța am participat cu 40 de delegați. Atunci Corneliu Vadim Tudor a fost reconfirmat pe funcție. Cei de la Alba Iulia susțin că au organizat, acum, un congres, însă instanța de judecată va decide cine are dreptate pentru că există o lege care trebuie respectată, legea partidelor politice. Nu înțeleg cum poate susține Constantin Filimon că el este acum președinte al organizației de la Constanța, când el nici măcar membru PRM nu este. Rămâne de văzut ce va decide instanța de jude-cată, dacă îl va recu-noaște pe Funar ca și președinte al PRM. Până instanța va lua o decizie, pentru mine, Vadim este președinte al PRM", a declarat Radu Comănici pentru "Cuget Liber".
Vadim exclus, Funar ales președinte
Congresul Extraordinar al PRM de la Alba Iulia a fost organizat de liderii partidului care în urmă cu două luni l-au revocat din funcția de președinte al PRM pe Corneliu Vadim Tudor. Acesta a calificat drept ilegală convocarea Congresului PRM de la Alba Iulia. Cu toate acestea, delegații prezenți la Alba Iulia au hotărât, prin vot deschis, la propunerea Biroului Permanent, cu patru voturi contra și trei abțineri, excluderea lui Corneliu Vadim Tudor din PRM. "PRM-ul condus de Corneliu Vadim Tudor, chiar și din umbră, intră în groapă pentru totdeauna", a declarat unul dintre organizatorii congre- sului, Dumitru Badea, președinte al PRM Neamț și membru fondator al partidului. Acesta a susținut că Vadim Tudor vrea să ducă partea infimă cu care a mai rămas din PRM în tabăra Mișcării Populare, intenționând să fuzioneze prin absorbția PRM de către acest partid, oferindu-i-se un post de europarlamentar și cinci de parlamentar în Camera Deputaților. Pentru funcția de președinte al PRM au candidat trei persoane - Gheorghe Funar, Corneliu Ciontu și Ștefan Valentin Varga. Acesta din urmă, membru al organizației județene Sibiu, s-a autopropus pentru această funcție, el moti-vându-și candidatura prin faptul că PRM are nevoie de un om tânăr. Din cele 667 de voturi exprimate, au fost 660. Gheorghe Funar a obținut 530 de voturi, Corneliu Ciontu 113 voturi, iar Varga, 17 voturi.
Noul președinte al PRM, Gheorghe Funar, membru al partidului din 1999, a mulțumit celor care l-au votat pentru încrederea acordată, acesta expri-mându-și convingerea că PRM va renaște. El a opinat că, nemaifiind Corneliu Vadim Tudor în fruntea partidului, mulți vor vota PRM de acum înainte. "Mulți s-au îndepărtat de partid din cauza comportamentului lui Vadim Tudor", a declarat Gheorghe Funar. El a menționat că este înlocuită dictatura unei singure persoane cu o conducere în echipă, democratică și cu respectarea statutului PRM.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei